- Timpul în viziunea lui Martin Heidegger
Să facem un popas în drumul nostru, la reflecţiile lui Martin Heidegger despre timp, cel despre care se spune că a fost surprins de un prieten citind dintr-o carte a lui D.T Suzuki desp
re zen, exclamând că ceea ce găseşte în acea carte este ceea ce încearcă el să spună în toate scrierile sale. Şi în acest caz de a privi timpul, ne îndepărtăm de aspectul măsurabil şi cantitativ, pretenţiile ceasului de a vorbi despre timp fiind nejustificate. În tratatul său despre om, ca fiind singura fiinţă făcută din timp, Heidegger face trecerea, pe parcursul a peste 600 de pagini, de la intrebarea “Ce este timpul?” la “Cine este timpul?”, sensul cel mai originar al fiinţei fiind acela al temporalităţii, acest lucru fiind ilustrat de Heidegger invocând un pasaj din Republica lui Platon, în care filosoful antic spune că ceea ce este lumina Soarelui pentru văzul sensibil, este ideea Binelui pentru gândire (ideea Binelui în cazul acesta are accepţiunea platoniciană de “arhetip al arhetipurilor”, cel prin care sunt luminate toate celelalte, şi nicidecum o simplă speculaţie sau un simplu gând). Continue reading “Despre timp (3)”
pre el în cuvinte? Ce noţiune este însă mai familiară, mai cunoscută când vorbim despre ea, decât timpul? (Fiindcă dacă vorbim despre el, înţelegem şi tot aşa când auzim pe un altul vorbind despre el.) Ce este, deci, timpul? Dacă nimeni nu mă întreabă, o ştiu. Dacă sunt întrebat şi caut s-o explic, nu o ştiu. Afirm totuşi, şi o cred, că dacă nimic n-ar trece, nu ar fi timp trecut; dacă nimic nu s-ar întâmpla, nu ar fi viitor şi dacă nimic nu ar fi, nu ar fi prezent. Care sunt deci aceste două timpuri, fiindcă trecutul nu mai este şi viitorul nu este? Cât despre prezent, dacă el ar fi întotdeauna prezent, nu ar mai fi timp, ar fi o eternitate. Deci, dacă prezentul pentru a fi, trebuie să treacă în trecut, cum putem noi să spunem că el este acesta, care nu poate să fie decât încetând să fie, fiindcă astfel nu putem spune că este timp decât fiindcă tinde să nu fie.
Dasein-ul(adică omul) care îşi face calcule
si, ci prin a fi acaparati si posedati in ceea ce noi numim nebunie. Initiatul avant la lettre, plateste scump “caderea lui in sus”. Un ultim vis al celui ce predica supra-omul relateaza un dialog straniu, plin de intelepciune, riscant, caci nu stim ce fel de intelepciune este: cea a nebunului Nietzsche, cea a profetului, cea luciferica, cea a celui care stie dinlauntru… 