În măsura în care acest titlu v-a sedus atenția în mod plăcut sunteți avertizați din start că veți fi dezamăgiți. Citiți mai departe doar dacă suportați o reconsiderare a ceea ce se vântură prin cotloanele internetului, prin paginile cărților de calitate îndoielnică și a sălilor de yoga în care ceea ce lipsește cu desăvârșire este tocmai yoga.
Cu ocazia zilei internaționale a yogăi în 2015, într-un scurt dar concis comunicat de presă, profesorul Mario Sorin Vasilescu atrăgea atenția asupra a două lucruri: „ Pericolul cel mai mare nu stă atât în devianți, ci în însăși masa practicienilor, care de foarte multe ori caută în Yoga un refugiu, își crează o proprie falsă realitate, mult mai periculoasă
decat cea de care sunt nemultumiți” și „Da, există 300 de milioane de practicieni, dar doar vreo câteva sute de yoghini in lume! De ce și de unde această diferență imensă? Practicianul face Yoga, ca și cum ar fabrica-o. Yoghinul se lasă făcut de Yoga, adică de viață, de Realitatea vie cu care te confrunți dincolo de toate fricile generate de Neștiut”[1].
Ceea ce caracterizează foarte bine „practicianul profesionist” de yoga este felul în care acesta e hipnotizat de efectele si beneficiile exercițiilor[2]. Le urmărește strategic, insistă pe rețetarul scurt (dacă se poate) pentru a le dobândi și se bălăcește în fructele propriilor acțiuni. Yoga devine o imensă vacă de muls din care fiecare practician se poate înfrupta în voie: de la o sănătate de invidiat și o permenentă stare de bine, până la succes în afaceri. Nu lipsesc mirajul unui calm imperturbabil, făgăduiala unor relații mai bune, dezvoltare personală, apetit sexual de invidiat. Promisiunile vânzătorilor de iluzii se extind și la domenii impalpabile. Ți se promit trezirea șarpelui kundalini(era să scriu „fundalini”), deschiderea chakras-urilor, puteri paranormale, „curățarea aurei”, operații cu tot felul de „energii” necunoscute fizicii actuale; în traducere, a vinde pielea ursului din padure, mai ales când ursul nu e acolo! Demersurile sunt îndreptate înspre beneficiu, eficiență, utilitarism, totul într-o atmosferă extrem de capitalistă și superficială, cu aerul stătut de corporație. Este exact contrariul pentru care au fost inventate doctrinele și tehnicile yoghine: în loc să slăbească autocrația ego-ului, îi întăresc puterea prin tot ce este convenabil, facil, spirit căldicel, seducție a confortului.
În corpusul de principii al yogăi, există o noțiune cheie ce apare în Bhagavat-Gita[3] fără de care yoga nu e yoga și care dă peste nas tuturor celor prinși în mreaja efectelor. Este vorba de phalatrishna vayragya, renunțarea la fructul faptului. Prins într-un joc fatal al destinului, oșteanul Arjuna este pe cale de a renunța la lupta cu rudele sale pe
ntru a nu comite fratricidul, preferând propria lui moarte alegând o solutie morală în locul legii lui proprii de ostean. Surazând la zbuciumul lui Arjuna, Krisna, avatarul zeului Visnu, intervine în poveste vorbindu-i despre marea problemă a demnitatii: cel care renuntă la legea lui proprie își pierde demnitatea, creând o mare suferință și săvârșind un mare pacat. Identitatea dintre necesitatea legii proprii și demnitate este punctul din care Krisna îi explică lui Arjuna sensul libertății și desăvârșirii spirituale. Cele două nu se dobândesc în abandonului rolului pe care ți-l distribuie destinul, ci in interiorul acțiunii legii proprii. În cazul lui Arjuna, zeul ii dă soluția salvatoare: să meargă la luptă, să fie prezent în fiecare act, însă să renunțe la fructele acțiunilor sale, dăruindu-le lui Dumnezeu. Indiferent de felul fructelor acțiunilor sale, plăcute sau neplăcute. În felul acesta, cercul constrângator al karmei[4] (cauza produce efecte ce vor deveni la rândul lor cauze ale altor efecte într-o reitarație nesfârșită) este distrus, lăsând spațiu libertății; libertate interioară la nivelul intenționalității și nu libertăți exterioare, libertate ce devine compatibilă cu necesitatea. Renunțarea la fructului faptului este o formă de sacrificiu. Yoga însăși este o formă de sacrificiu, conjugându-l pe a fi, și nu pe a avea.
Mult mai abrupt se prezintă lucruri în zen, mushotoku (spiritul fără profit), fiind un imperativ al acestei practici. Efectele practicii apar în mod natural, însă sub nici o formă nu sunt țelul și destinul unei practici. Nu se lucrează pentru „ce se câstigă”, se lucrează pur și simplu. Practica devine o formă de cunoastere, ce nu poate să apară pe fundalul foloaselor, ci doar într-o atitudine în care nu este nimic de câstigat și nu este nimic de refuzat. Exact ca și viata, se acceptă pur si simplu.
Da, cu o asemenea atitudine sălile de yoga ar fi aproape goale, câţiva practicieni idealiști căutându-se pe ei înșiși.
„Pasul meu pe drum;
Cerul de iarnă
Ascultă.” ( Ryokan)
[1] http://gnspy.org/_site/image/afis/ComunicatDePresa_21_06_2015.pdf
[2] Firește, nu este absolut nimic de reproșat unui suferind ce își caută alinarea și în exerciții de yoga. Ba chiar există o dimensiune terapeutica a yogăi, (yoga chikitsa) ce poate fi adaptată fiecărui suferind în parte. Nu despre aceștia este vorba în rândurile de față.
[3] „Dincolo de conţinutul său filosofic, poemul este încărcat de o măreţie și fascinație ce țin de esența sa dramatică. Această esență se lasa descoperită prin analiza structurilor antinomice ale formei sale, antinomii care se rezolvă paralel cu cele ale conţinutului său filosofic. Prima mare antinomie o dau susţinătorii acestui neobişnuit dialog care aparțin planului uman şi celui divin: divinul este reprezentat prin cea mai joasă ipostază a sa – cea a avatarului, iar umanul prin cea mai înalta treaptă a sa – cea a eroului. Aici, personajul calificat pentru marele dialog, cel care primeşte revelaţia, este eroul şi nu sfîntul, deoarece condiţia de erou o implică şi pe cea de sfînt. Marele dialog are loc înaintea rezolvării unei mari antinomii istorice, accentuată de natura sa fratricidă, şi spaţiul în care se situează este ţara nimănui, zonă neutră dar totodată şi de maximă tensiune, în care se va dezlănţui drama. În Cîmpia Legii, dialectica verticală a revelatiei se incrucişează grandios cu dialectica orizontală a istoriei. Paradoxal, în această interferenţă a dialecticilor, revelaţia nu are loc pentru a suspenda istoria şi tragedia, ci tocmai pentru a o face posibilă; ea nu face deci să pună capăt contradicţiilor din conştiinţa eroului – care intenționa să împiedice conflictul – dezlănţuind astfel cea mai sumbră tragedie a eposului indian”, Sergiu Al-George, Bhagavat-Gita, Notita introductiva, pag 40, editura Stiintifica, 1971.
[4] A nu se confunda noțiunea de karma cu cea de destin. Profesorul Mario Sorin Vasilescu explicita adesea aceasta diferență. Destinul este un dat independent de voința personală: nimeni nu alege să se nască, nimeni nu își alege sexul, trăsăturile genetice, locul unde va aparea în lume etc. Karma este ceea ce face fiecare cu propriul lui destin reprezentând întâlnirea dintre datul destinului și individualitatea umana. Destinul nu poate fi modificat, karma însă da!
