„Yoga înseamnă viață. Conștient trăită, conștient asumată. Înseamnă o oglindă nestrâmbă, în care te vezi precum ești, pentru a asista la propria-ți transformare. Yoga nu e o gaură de șoarece în care să-ți rozi culpabilitățile și nici turn de fildes în care să-ți omori singuratatea, înfoindu-ți pene
de paun. Yoga e bucuria de a fi toți, cu viata. Cu Viața, nu cu viețusca. Totuși, viețușca e începutul fără de care nu se poate. Buna-rea, mai mult sau mai puțin împănată cu greșeli și insatisfacții, existența nu trebuie aruncată la gunoi. În nici un fel. Pentru că oricum ar fi ea, e comoara ascunsă!”(Mario Sorin Vasilescu
Cu greu poate limbajul discursiv să acopere bogăția unui asemenea fenomen. Există numeroase definiții complementare ale fenomenului yoghic, nici una dintre ele neavând putința de a descrie întregul, nici măcar toate la un loc nu epuizează subiectul. Poate că mai ușor ar fi să indicăm ce nu este yoga, să sesizăm erorile și capcanele drumului spre propria interioritate. Să schițăm totuși câteva repere esențiale ale yogai, să reflectăm asupra câtorva definiții, fără pretenția unei abordări detaliate și, firește, asumându-ne riscul incompletitudinii și erorilor inerente ființei umane.
Poate că punctul de pornire cel mai indicat ar fi să ne readucem atenția spre textul clasic al yogăi, cel mai popular în occident, și anume Yoga Sutra lui Patanjali. Autorul, care nu are pretenția de a 
fi inventat el însuși întregul corpus de principii yoghine, însa are deosebitul merit de a sistematiza o tradiție mult mai veche, expune chiar la inceputul textului ce este yoga: Yogaścittavṛttinirodhaḥ||2||(योगश्चित्तवृत्तिनिरोधः॥२॥) care s-ar traduce, dupa Swami Vivekananda, în felul următor: „Yoga este înfrânarea substantei mentale de a lua diverse forme”. Fireste, există mai multe traduceri ale acestui enunț, fiecare, in functie de arta cuvantului, relevând expresii și culori diferite a expresiei patanjaliene[1]. Yoga are de-a face cu liniștirea valurilor minții, permitând luciului finit al oceanului interior să își comtemple infinitul adâncimilor. Pentru asta, tot Patanjali ne spune că e nevoie de practică continuă (abhyasa) și detașare(vairagya[2]) interioară. Vyasa accentuează abrupt această dimensiune experimentală, spunându-ne că „Yoga se înțelege(doar) prin Yoga”, adică prin practică, nu din cărți, nici chiar de la un maestru. Pot fi primite reperele corecte de la un maestru real, însă înțelegerea yogăi se face doar prin practică personală. În afara dimensiunii practice,
apare avidya-yoga, adică „yoga ignoranței”. Yoga reala se practica și implicit se trăiește. În acest sens, Suren Goyal insista pe noțiunea de „yoga trăita”, o yoga devenită un mod de viață, ce nu poate fi rezumată la un corpus de tehnici sau principii, la câteva minute de practică cotidiana. În fond, Yoga ține de o anume atitudine interioară. Suren Goyal spunea că
„Yoga, cuvânt derivat din Yuj, a fost definit diferit: a uni, a împreuna; înseamnă, deci un anume efort pentru îndeplinirea unei actiuni unificate. Într-un sens aplicativ, reprezinta reunirea fortelor mentale pentru a se purifica și a atinge o cunoastere mai ănalte; este impulsul dat mentalului ținut sub control ca să se indrepte asupra inimii pentru a dobândi cunoștiința de sine și indentificarea sinelui cu sursa sa. Yoga are un orizont prea larg pentru a putea fi limitata la o singura definie. Uniunea finitului cu infinitul este Yoga. Armonizarea „suflurilor” ascendente și descendente este Yoga. Uniunea fortelor solare(masculine) și lunare (feminine) este Yoga. Reciprocitatea naturală dintre alternarea funcțiilor sistemului simpatic și parasimpatic este Yoga. Yoga mai este și o metoda a armonizarii: armonizarea dintre planul afectiv și gandire, dintre intentie și actiune, dintre om și mediul inconjurator. Fără o asemenea reorientare în favoarea unei armonizări, nu pot fi cultivate înaltele calități inerente mentalului și afectului uman. Yoga nu este o religie sau o filozofie. Este un mod de a gândi, de a respira și a lucra în mijlocul problemelor zilei, o cale de a te ține departe de infectie, poluare și tensiune. Este un mesaj adresat omului pentru a întelege necesitățile zilei de astăzi.”[3]
O dimensiune esențială a yogăi, fără de care yoga nu e yoga, este aceea de a relaționa în permanență cu Neștiutul. În Maitri-Upanishad, înțeleptul imemorial ne spune că Brahma (principiul suprem) are 4 stări (pada, înseamnă și „picior” dar și „sfert”), el sprijinindu-se cu un singur picior în lumea manifestată (starea de veghe si somnul cu vise), adica în diversitate și în cunoscut, iar cu celelalte trei se sprijină în lumea informală a somnului fără vise, respectiv turiya, adica în lumea non-duala și necunoscută. De altfel, unul din sensurile termenului Vedanta[4] este „sfârșitul cunoașterii”. Spre realitatea absolută a lui Unu se poate pătrunde doar renuntând la cunoscut, înteleptul upanishadic ripostând la orice de definire pozitivă a adevărului prin „neti-neti”(nu e asta, nu e nici asta), nici un concept și nici o teorie neputând prinde în cercurile lor stramte, realitatea. Krishnamurti vorbea chiar despre necesitatea „eliberării de cunoscut” (a propriei ființe și a modelelor noastre despre lume) pentru a trăi parfumul veritabil al realității. Anterior lui, Swami Vivekananda spunea că „Yoga este o metoda de înțelegere a realității”. Desi părerile sunt împărțite, autorul acestor însemnări rapide crede că yoga este una singura, pentru că realitatea globală este una singură și independentă de părerile și ideile noastre. Exact cum legile fizice sunt imuabile și nu țin cont de cultura în care ne-am nascut, la fel și Adevarul global si ordinea metafizică sunt singulare. Pot exista, firește, mai multe expresii, mai multe căi (margas[5]-uri) spre Adevar, însă Adevarul este unul singur. La fel si Realitatea.
De asemenea, cei ce caută pot găsi yoga în cele mai ne-etichetate domenii ca fiind yoga. Textele orientale sunt respectate, maeștrii la fel, dar nu se rezuma totul la asta. Contactul cu realitatea și adevarul, cu propria ființa și la limita cu Dumnezeu, nu țin cont de vreun text sacru, vreo religie anume sau doctrină, ori învațarea limbii sanscrite. Toate astea pot fi de mare folos pentru unii, dar nu sunt indispensabile. Duhul suflă unde vrea El. În Yoga, fiecare își păstrează libertatea propriei credințe și nu se consideră monopolul adevarului.
Merită menționat apoi, că pentru a contracara tăvălugul entropic, yoghinul folosește o anume strategie a inversărilor: când toți ceilalți respiră haotic și superficial, yoghinul practică tehnici de respirație și pranayama, când omul este prins într-o agitație corporală perpetuă, yoghinul rămâne ferm într-o imobilitate vie, când omului contemporan („profan ” cum ar spune Eliade) ii fuge mintea în toate părtile, yoghinul practică focalizarea într-un singur punct (ekagrata), când toți ceilalți sunt furați de vis într-o inconstiența onirică, (în general ştim că am visat abia la trezire), yoghinul pătrunde conştient în starea de vis. Felurite astfel de inversiuni putem inventaria, regăsind practic aspecte ale întregii vieti, însa nu trebuie uitat niciodata faptul că ele servesc în fond, tocmai redescoperii ad
evăratului firesc al vieții. Pe de o parte, există opoziția împotriva tendințelor entropice ale universului nostru, pe de altă parte regăsirea adevăratului chip al normaliții. Sintetizând acumularile tradițiilor, profesorul Mario Sorin Vasilescu definea yoga ca „reprezentând totalitatea eforturilor întreprinse deliberat de ființa umană – prin mijloacele sale specifice – pentru a păstra sau recâstiga contactul cu ea însăți” (lucru extrem de important daca ne gandim la faptul că printr-un proces de iluzionare, omul s-a fracturat, s-a descentrat rupându-se în plan mental și indepărtându-se de el însuși, de semeni și de lumea înconjurătoare, situatie care se agravează continuu)”[6].
Yoga disecă și sondează în subiecte vitale pentru om, cu o tehnică a filigramului, neuitând însă de libertatea ce nu se supune nici unei tehnici. Yoga poate fi foarte bine sistematizată cu precizie de ceas elvetian, însă rămâne yoga doar dacă are deschiderea din propriul sistem, propria autodepășire, și la nevoie propria contradicție. Yoga este o “închidere care deschide”. Drumul celui angajat este continuu (indiferent de vârfurile spre care merge și pe care ajunge) și are cel putin doua paradigme complementare: cea în care practicianul înaintează pe drum deliberat, cu propria vointă și responsabilitate, și ipostaza în care practicianul acceptă forța destinului ce-l atrage spre neștiut[7].
Multe pot fi spuse despre ce este și ce nu este yoga. Yoga înseamnă și moderație, dar și să îndrăznești imposibilul. Yoga înseamnă și efort permanent, dar și acceptare a realității. Înseamnă și responsabilitate, dar și o tăcută recunoștiintă. Yoga înseamnă să ții cont ceea ce știi, dar mai ales de ceea ce nu știi. Yoga înseamnă să trăiești constant cu marile întrebări ale naturii umane, dar și să trăiești pur si simplu. Y
oga înseamnă discernământ, un semn de întrebare îndreptat spre propra ființă și cunoaștere, o autoanaliză continuă, și uneori, propria contestare. Yoga înseamnă să auzi din ce în ce mai mult și mai bine neauzitul propriei tale ființe, să vezi și să simți din ce în ce mai clar peisaje interioare de care nu aveai habar. Yoga este și sacrificiu, dar și libertate.
Yoga este atitudine. Atitudine justă.
[1] De pilda, Ravi Ravindra oferă cinci traduceri pentru „Yogaścittavṛttinirodhaḥ”:1) Yoga reprezintă oprirea fluctuațiilor conștiinței. 2) Yoga înseamnă calmarea „răsucirilor” și proiecțiilor mintii. 3) Yoga este pentru tăcerea minții. 4) Yoga constă în așezarea minții în tăcere. 5) Yoga este pentru statornicia atenției. Profesorul Mario Sorin Vasilescu ne ofera o altă traducere: „Yoga constă în suprimarea configurărilor (turbioanelor) substanței mentale”, iar Gerard Blitz, unul din fondatorii Uniunii Europene de Yoga, „Când spiritul este în pace, starea de yoga se produce”, și „Yoga este controlul ideilor în unificarea spiritului”.
[2] Vezi și noțiunea de phalatrsna vayragya, renunțarea la fructului faptului, ce apare explicit în Bhagavat-Gita, și implicit în orice practică onestă.
[3] Suren Goyal, Yoga, Perspective oferite de yoga, pag.50-51, editura Medicală 1992.
[4] Vedanta este una dintre cele sase „viziuni”(darshana de la radacina drs– a vedea) ortodoxe ale tradiției hinduse alaturi de Samkhya, Yoga, Nyaya, Vaiseshika, Mimamsa.
[5] Din punct de vedere al tradiției, există diferite expresii ale yogăi- – Hatha Yoga (reunirea contradicțiilor și complementarităților ființei, fiind gresit considerată un fel de gimnastica)
– Raja yoga (termen modern introdus de Swami Vivekananda pentru Yoga lui Patanjali)
– Karma yoga (yoga actului pur, eliberat de orice fruct al faptului)
– Bhakti yoga (yoga devoțiunii)
– Jnana yoga (yoga depașirii mentalului discursiv)
– Adhyatma yoga (yoga căutării sinelui)
– Mantra yoga (yoga formulărilor verbale)
– Nada yoga (yoga puterii sunetului interior)
– Yantra yoga (yoga puterii imaginii)
– Grupul yogas-urilor tantrice (culminând cu laya yoga și cu kundalini yoga) (http://www.gnspy.org/_site/index.php?module=news&task=show&id=105&refresh=1)
[6] Tot Mario Sorin Vasilescu mai definea yoga ca fiind: „un mod de viață integral și rațional”, „proces viu în continuă evoluție, adaptare și îmbogățire”, „sursă de energie, instrument cognitiv”, „artă a optimizării vieții”, „cea mai înaltă artă de concretizare a euristicii”, „conceptul universal al autocunoașterii, cunoașterii și evoluției permanente a ființei umane”, „un mod de viață bazat pe logica bunului simț, al respectării principiilor naturale de viată, pe o înaltă moralitate, provenit atât dintr-o gândire justă, cât și din folosirea la maximum a resurselor psihoafective umane.” (revista Naturismul nr. 3, 1990)
[7] În yoga, ca și în gândirea fizicii moderne, incertitudinea este o stare intriseca a lumii.
