În Rig Veda se spune că zeul solar Varuna a fost primul creator și păstrător al legilor. Dacă nu ar exista omniprezența acestor legi, continuitatea ar fi întreruptă, iar universul ar intra în neant. Cu ajutorul unui stâlp cosmic (skhamba), Varuna menține ordinea între cer și pământ. Acest stâlp este susținătorul lumii, „spijinitorul” cu care uneori se și identifică zeul suprem. În mitologia ved
ică există un adevărat „transfer” de atribute între diversele divinități, rând pe rând ele apelând la acest stâlp cosmic pentru a menține ordinea. În el sălășluiesc (conform Atharva Veda) cei 33 de zei ai panteonului vedic, în el se află Ființa (sat) și ne-Fiinta (asat), moartea și nemurirea, ba chiar și însuși Brahman (principiul suprem deopotrivă imanent și transcendent). Continuitatea este un atribut al spiritului, o calitate esențială a registrelor înalte ale existenței, „un substitut de veșnicie” cum spunea Vasile Lovinescu.
În yoga, continuitatea reprezintă unul din elementele esențiale: ale practicii, ale intenției, ale atitudinii, ale menținerii orizontului deschis. Abhyasa (practica continuă) împreună cu vairagya (non-atașamentul, renunțarea la fructul faptei) sunt veritabili garanți ai atingerii stării de yoga conform lui Patanjali (Yoga Sutra[1], I, 12). Continuitatea conștiinței este esențială, atât în practica personală, cât și în cotidian. De altfel, unul din elementul cheie prin care recunoști o practica autentică și corectă, este tocmai această dispariție a hăului dintre timpul dedicat practicii și viața de fiecare clipa. 
Aproape toate textele clasice despre yoga semnalează acest lucru în mod explicit. Iată de pildă, ce ne spune Hatha Yoga Pradipikaa: „Cel tânăr, cel bătrân, cel extrem de îmbătrânit și chiar și cel bolnav și cel infirm obțin perfecțiunea în Yoga printr-o practica continuă făcută constant. Succesul îl va urma pe cel care practică, nu pe cel care nu practică. Succesul în Yoga nu este obținut doar citind teoretic textele sacre. Succesul nu este obținut de cel care poartă hainele unui Yoghin sau pe cele ale unui sanyaasi (ascet), sau de cel care vorbește despre succes. Practicarea constantă este singurul secret al succesului. Cu adevărat, nu există nici o îndoială în această privință.”[2]
În gândirea indiană pe linia tradiției lui Patanjali, modalitățile conștiinței pot fi grupate astfel: 1) instabilă (kshipta), 2) confuză (mudha), 3) stabilă și instabilă (kshipta-vikshipta) 4) conștiința fixată într-un singur punct (ekagrata) și 5) înfrânată total (nirudha). Primele două sunt cele mai întâlnite, fiind comune tuturor persoanelor. Gândirea indiană chiar insistă asupra faptului că viața psihomentală este confuză aproape în permanență; ciudată continuitate… A treia modalitate, kshipta-vikshipta apare în urma unui efort mental, să zicem în încercarea de a soluționa o problemă de șah sau de algebră, sau printr-un efort de memorie. Însă ea are caracter „ocazional și provizoriu”[3], nefiind obținută prin practica yoga. Doar ultimele două stări apar ca urmare a practicii yoghice. Ele nu sunt „naturale”, ci necesită efort constant pentru realizarea lor.
Dacă cu puțin antrenament continuitatea conștiinței pe un subiect poate deveni mai mult sau mai puțin facilă, nodul gordian al atenției apare tocmai la ..noduri. La joncțiuni, la treceri, la pasajele intermediare. În India chiar există un ritual religios dedicat joncțiunii: sandhya vandanam este o rânduială și o practică ce vizează punctul de tangență, limita, hotarul; mai exact, vandanam este o adorare, o celebrare a spațiilor intermediare, a inflexiunilor, a punctelor de contact. Sandhya poate reprezenta iluminarea plăpândă a răsăritul, crepusculul ce se stinge la apus, țărmul scăldat de valurile oceanului, ușa prin care părăsești locuința. Sandhya se găsește oriunde există o uniune între do
uă elemente, dar și o tranziție de la o stare la alta. Vechii întelepți indieni (rishi) trăiau atât de mult starea de joncțiune, încât și limba pe care au creat-o, limba sanskrită- o limba mitico-filosofică- conține un element de structură foarte important: cuvintele nu sunt despărțite spațial, ci sunt legate între ele după reguli precise: ultimul sunet al unui cuvânt se combină cu primul sunet al cuvântului imediat următor; un fel de yoga (care înseamnă și „a uni”, nu?) a sunetelor și a literelor. Apoi, propriul nostru corp ne înfățișează o serie întreagă de joncțiuni: articulații de toate felurile, corp calos între cele doua emisfere cerebrale, sept nazal, coloana vertebrală ca legatură între stânga și dreapta. Respirația îți are și ea propriile joncțiuni: între expir și inspir (vacuitate respiratorie, sunyata, bahyavriti), dar și între inspir și expir (plinătate). Textele clasice chiar ne subliniază faptul că natura noastra reală, (cine suntem noi cu adevarat dincolo de pojghița ființei noastre ce își spune, cu mândrie, „eu”) se găsește în aceste spații intermediare: între două gânduri, între două respirații, între două vise. Ramana Maharishi îi indemna adesea pe cei ce-l vizitau să se întoarcă înspre acest spațiu neștiut al propriei ființe, înspre tăcerea fără formă și plină de pace.
Fără pretenția de a transforma cititorul într-un yoghin profesionist, prezentăm câteva mostre de antrenament ale continuității:
Exerciții de continuitate
- Alegeți-vă o linie orizontală în fața voastră. Urmăriți-o cu privirea astfel încât să parcurgeți cu propria voastră atenție întreaga orizontală. De la stânga la dreapta, apoi de la dreapta la stânga. Pe cât posibil nu vă tineți respirația:), nu fiți hiptotizati de exercițiu. Rămâneți drepți și destinși, imobili. Apoi va puteți antrena urmărind o verticală în fața voastră. Poate fi rama unui tablou, extremitatea verticală a unei ferestre, un copac drept dacă sunteți în aer liber. În fine, după ceva antrenament, vă puteți încerca puterile și cu o axa imaginară ce pleacă de la voi și ajunge în față la un obiect: o axă sagitală, spate-față/față-spate.
N.B1. Lucrați 1-2 minute. Nu exagerați. E mai importantă reluarea frecventa a exercițiului, decât un maraton epuizant ce va duce mai devreme sau mai târziu la abandon.
N.B.2 Este la fel de ușor/dificil de la dreapta la stânga precum de la stânga la dreapta? Doar observați, nimic mai mult.
N.B3. Pe cât posibil, mențineți constantă „viteza” cu care vă deplasați pe axe. Căutati calea de mijloc: nici prea repede (veți avea scăpări atunci și există posibilitatea de a cultiva superficialul), nici prea încet (fapt ce favorizează fuga minții). Observați dacă există „hopuri”, fragmentări, ezitări pe aceste parcursuri ale atenției pe diversele axe. Observați dacă mintea se „agață” în aceleași zone, sau dimpotrivă, fenomenul este aleatoriu.
N.B4. După ce lucrați câte o axă, rămâneți pur și simplu destinși și simțiți-vă întreaga ființă. Fără nimic hieratic, fără nimic ceremonios. Percepeți ce s-a schimbat (doar dacă s-a schimbat ceva- nu inventați nimic) în calitatea atenției voastre, în modul în care vă raportați la lumea din jur.
N.B5. Profesorul Mario Sorin Vasilescu recomanda, printre exercițiile de atenție, și urmărirea vârfului secundarului unui ceas timp de 1 minut. Un ceas cu mișcare continuă daca se poate. Este si un test foarte bun pentru a verifica adevarata capacitate de concentrare.
- Fie ca rămâneți într-o postură clasică de meditație, fie că sunteți într-o activitate cotidiană banală, urmăriți-vă respirația. Aerul intră, aerul iese. Nu o modificați cu nimic (da, este într-adevar dificil să nu o modifici atunci când o privesti 🙂 ), lasați-o să fie pur si simplu. Doar rămâneți cu atentia la continuitatea ei. Dacă apare pauza respiratorie între expir și inspir (o formă de sandhy), mențineți atenția și în acele momente.
N.B1. Observați atât continuitatea atenției, cât și momentele în care mintea fuge de pe subiectul concentrării voastre. Cu “coada ochiului” stați “la pândă” la momentul când mintea fuge pe alt subiect. Dacă ați fost furați de peisaj (exterior sau interior) aduceți-o înapoi cu blândețe, fără remușcări, fără comentarii inutile.
N.B 2. Remarcați nu doar faptul că mintea fuge de la respirație, ci și cum o face și unde se duce. Aceste „cum” și „unde” sunt o sursă de autocunoaștere extraordinare, cel puțin la fel de importante ca exercițiul în sine de păstrare a atenției pe subiect.
- În picioare, cu labele lipite (sau paralele și depărtate la o lățime de laba) observați-vă usorul balans (sau imobilitatea deplină) în timp ce rămâneți nemișcați. Desprindeți un picior de pe sol și observați-vă din nou echilibrul. Dacă postura nu vă face probleme, închideți ochiiJ și mentineți atenția la contactul tălpii de sprijin cu solul. Exercițiile de echilibru au meritul, printre altele, de a fi asemeni unei oglinzi pentru continuitatea atenției noastre. Cum fuge mintea, cum ne dezechilibrăm. Sunt exerciții ce au o relație specială cu onestitatea.
N.B1. Cât lucrați pe un picior, lucrați si pe celalalt. În plus, reluați a treia oara pe piciorul unde echilibrul a fost mai deficitar.
N.B2. Nu vă țineți respirația, nu vă cocoșați, nu vă impacientați dacă veți cădea. Reluați cu blândețe și fără comentarii inutile.
N.B3. Nu terminați cu o „căzătură”, cu un eșec. Încetați exercițiul prin coborare deliberată a piciorului ridicat.
N.B4. Lucrați măcar 5 minute pe fiecare picior, pentru a putea observa modificările asupra minții.
N.B5. În acestă abordare a unui exercițiu simplu de exchilibru, nu e atât de important să stăm „băț” fără să suflăm, ci să observăm continuitatea atenției și fuga minții de la contactul cu solul.
Iată că am tot bătut moneda pe ideea de continuitate, încă nespunând nimic despre prezență. Și nici nu o vom face prea curând. Lăsăm practicianului curiozitatea și bucuria de a descoperi singur relația între continuitate și prezență. Cu siguranță va înțelege prin practică. Continuă.
Continuitate plăcută!
[1] Sutra înseamnă în sanskrită fir, o imagine foarte frumoasă pentru continuitate.
[2] Hatha Yoga Pradipikaa, cap 1, ver 64-6, apud. Yengaar, Lumină în Yoga, pag 46, editura Mix.
[3] Mircea Eliade, Yoga. Nemurire și libertate, pag. 42, Humanitas, 1993.
