În istoria cunoaşterii omeneşti, există şcoli ce susţin ideea unei învăţături complete, revelate într-un timp imemorial unor înţelepţi sau sfinţi, iar transmisia ei se propagă de-a lungul generaţiilor cu grija de a nu altera adevărurile iniţiale şi de a păstra intactă intelepciunea perenă. Alte şcoli poziţionate la polul opus, consideră că actul cunoaşterii este unul momentan, limitat de capacităţile subiectului cunoscator şi supus îmbunătăţirilor ulterioare. În primul caz, adevărul poate fi de natură divină şi de necombătut, în cel de-al doilea, uman şi perfectibil. Evident, între cele două extreme există elemente mixte şi variaţiuni specifice fiecărui domeniu şi culturi în parte. În ceea ce priveşte învaţăturile yoghine, adesea sunt menţionate origini infailibile de revelaţie, “învăţături complete” de multe ori înfăţişate cu mare pompă şi cu unicitate sclipitoare. Fiecare şcoală de yoga este cea mai veche, cu adevărul cel mai profund şi mai original, şi să nu uităm, fiecare şcoală este cea mai tradiţională dintre toate. Continue reading “Himere si mitologii yoghine (1)”
care, pentru occidentalul modern ce practică yoga se impune de la sine o anume purificare a yogăi pe care a importat-o pe nemestecate din orientul miraculos. Se pare ca Maya, iluzia cosmica ce înceţoşează percepţia şi cunoaşterea, a jucat feste şi la case mari. 
re condescendentă se apleacă (de undeva de sus, evident..) către simplitatea practicilor sportive, indiferent că sunt la nivel de amatorism sau de profesionism în toată regula. Dacă printre practicienii de yoga există şi indragostiţi ai mişcării în aer liber sau în sală, ce nu fac prea mare tam-tam cu privire la practica lor yoghică, în schimb, de-a dreptul ofensatoare (şi cât de eronată) este “superioritatea” yoghinului închipuit faţă de “banalitatea” sportului. Cumva, preţioaselor făpturi spirituale li se pare cam impură şi dezonorantă această simplitate a efortului regăsit în sport. Din nefericire, seria întreagă de sofisme afirmate cu aplomb nu pot duce decât la o îndepărtare de reperele oneste ale practicii yoghice. 
sibile făpturii cu douăzeci şi patru de vertebre şi vestigiu al unei cozi ancestrale denumite coccis. Spre lumea transcendenţei, fiinţa proaspăt înălţată spre verticală aspiră timid într-o atmosferă plină de incertitudine, având la îndemână speranţa, credinţa, intuiţia, discernământul, setea de sens. O aluzie fină despre lumea spirituală sunt poate, natura aerului si fenomenologia suflului. Spiritul e precum vântul, adie după propria voinţă, se înăspreşte în adevărate uragane sau încremeneşte mineral ascunzându-şi prezenţa de privirea curioasă a bietei făpturi senzoriale. Este impredictibil, voalat, de o fenomenologie incertă. 
berat în vederea transcenderii propriei micimi interioare. Este o înfrânare necesară, o asceză practică, o disciplină corporală și psihică fără de care lumea spiritului rămâne o simplă potențialitate, o banală divagație verbală. Conceptul de tapas are încorporat în el dimensiunea practică, osatura solidă ce susține o transformare reală a practicianului. 
astre, proximitatea lui față de cer asigurându-i în gândirea tradițională statutul de tărâm sfânt. 
îl scoate din propria micime interioară, o viziune despre lume. În mod particular, se va confrunta și cu tematica chakras-urilor, un subiect extrem de stufos, pentru a cărui înțelegere corectă este nevoie de cunoașterea unui întreg complex de cunoștiințe metafizice, înțelegerea noțiunii de niveluri de realitate, precum și familiarizarea cu spațiul tantric