Practica Yoga între Pământ și Cer. Iată un ideal către care ne îndreptăm pe parcursul atelierelor de yoga dedicate, în special, coloanei vertebrale și respirației. Pământul poate însemna tot ceea ce este stabil, ferm și riguros, real și precis, corporal și vizibil, orizontala pe care ne sprijinim. Cerul poate fi suma aspirațiilor și valorilor noastre, sensul care ne îndrumă acțiunile în lume, inefabilul și diafanul propriei ființe, nostalgia a ceea ce ne depășește, zenitul transcendenței. Petrecându-ne pașii prin existență, avem nevoie atât de stabilitatea pământului, de realismul și rigoarea lui, cât și de privirea idealistă înspre orizontul cel mai îndepărtat; aproapele și departele sunt polii oricărui itinerariu omenesc, ai oricărei făpturi ce tinde spre plenitude. Și mai ales avem nevoie să înțelegem ce înseamnă a fi între pământ și cer, ce înseamnă „a fi între” atât în general, ca stare a intervalului, cât și în particular, în fiecare situație proprie. Adesea neglijăm spațiile intermediare, momentele de trecere, hiatusurile lumii și ale propriei ființe, virgula dintre cuvinte fiind la fel de importantă precum cuvintele însele.
În aceste căutari, instrumentele yoghine de autocunoastere și transformare interioară, prin acuratețea și integralitatea lor, pot fi de mare folos atât în întâlnirea noastra cu neputințele, întrebările și limitele noastre, dar mai ales în regăsirea bucuriei de a trai.
Cursurile de yoga se desfasoara în fiecare marți și joi, între orele 18:30-20:30.
Adresa: Strada Panait Iatropol, 14, sector 5, Bucuresti, la 5 minute de stația de metrou Eroilor.
0741 117639- Adrian