De ce nu cred în reîncarnare

 

Am întâlnit tot felul de personaje care au o relaţie stranie cu cauzalitatea. Ea are, fireste, dimensiunile ei stranii, mai ales când se pune problema întelegerii timpului, a alegerilor, a libertăţii şi a destinului, dar consistenţa şi predominanţa ei este tocmai normalitatea, chestiune din ce in ce mai anormală in ziua de pinguiniazi. Aceste personaje nu văd un eşec, o problemă personală, un necaz, un obstacol în imediatul lor cauzal, în cotidianitatea lui, ci undeva într-un orizont foarte îndepărtat. Atât de îndepărtat încât, de fapt şi de drept, acest orizont nici nu se vede, ci este doar presupus. Şi nu mă refer aici la relaţia omului cu divinitatea, la coerenţa ascunsă în misterioasele căi ale Domnului, ci la presupusa reîncarnare. Continue reading “De ce nu cred în reîncarnare”