Fiecare om posedă un anumit orizont. Când se îngustează și devine înfinit de mic, el se transformă în punct și atunci zice: “Acesta este punctul meu de vedere”.
David Hilbert
Centrul este unul din laitmotivele oricărei spiritualități umane. A fi în centru, a fi într-un spațiu sacru, a fi la verticală, sunt poate tot atâtea imagini ale poziționării în sine, în realitate și în Dumnezeu. A căuta centrul propriei ființe (cu aspectele sale știute și neștiute deopotrivă) și a urmări drumul spre centru cu aceeași privire cu care urmărim centrul însuși, reprezintă condiții indispensabile în autocunoaștere. Continue reading “Altfel despre timp”
re zen, exclamând că ceea ce găseşte în acea carte este ceea ce încearcă el să spună în toate scrierile sale. Şi în acest caz de a privi timpul, ne îndepărtăm de aspectul măsurabil şi cantitativ, pretenţiile ceasului de a vorbi despre timp fiind nejustificate. În tratatul său despre om, ca fiind singura fiinţă făcută din timp, Heidegger face trecerea, pe parcursul a peste 600 de pagini, de la intrebarea “
pre el în cuvinte? Ce noţiune este însă mai familiară, mai cunoscută când vorbim despre ea, decât timpul? (Fiindcă dacă vorbim despre el, înţelegem şi tot aşa când auzim pe un altul vorbind despre el.) Ce este, deci, timpul? Dacă nimeni nu mă întreabă, o ştiu. Dacă sunt întrebat şi caut s-o explic, nu o ştiu. Afirm totuşi, şi o cred, că dacă nimic n-ar trece, nu ar fi timp trecut; dacă nimic nu s-ar întâmpla, nu ar fi viitor şi dacă nimic nu ar fi, nu ar fi prezent. Care sunt deci aceste două timpuri, fiindcă trecutul nu mai este şi viitorul nu este? Cât despre prezent, dacă el ar fi întotdeauna prezent, nu ar mai fi timp, ar fi o eternitate. Deci, dacă prezentul pentru a fi, trebuie să treacă în trecut, cum putem noi să spunem că el este acesta, care nu poate să fie decât încetând să fie, fiindcă astfel nu putem spune că este timp decât fiindcă tinde să nu fie.
Dasein-ul(adică omul) care îşi face calcule