Un studiu statistic efectuat în 2012 arată că în SUA ar exista peste 20 de milioane de practicieni yoga. Un număr colosal ținând cont de originea, mai mult sau mai puțin exotică, a acestui fenomen. Să fie toți acești practicieni yoghini? Reprezintă ei fidel imaginea unui practician veritabil? 
Sau dimpotrivă, ei sunt cei ce îngroasă straturile avidyei yoga (yoga ignoranței)? Firește, întrebarea este mai degrabă retorică, mai ales dacă ne gândim la ce ne spunea profesorul Mario Sorin Vasilescu cu privire la numărul real al yoghinilor veritabili, un număr poziționat undeva la câteva sute în întreaga lume, și asta pe fundalul unei viziuni foarte optimiste.
Câteva însemnări rapide fără pretenții exhaustive pot semnala deraieri în privința fenomenului yoghin.
În primul rand, yoga nu are prea mare legătură cu frecventarea scrupuloasă a exercițiilor la saltea, în atmosfera unei săli de fitness ori aerobic. Yoga nu are de-a face cu dresura corporală, cu milităria deghizată în sport sau cu arderea conștiincioasă a țesutului adipos. Se lucrează într-adevăr cu corpul, însă motivațiile și modalitățiile de lucru sunt total diferite. În yoga, practic nu te „antrenezi”, nu mecanicizezi anumite tehnici și procedee, ci le experimentezi de fiecare dată altfel. Nu le execuți, ci le trăiești. Nu „repeți” o tehnică, ci o explorezi autentic cu fiecare nouă călătorie interioară; ca o veșnică primă întâlnire. În acest fel, corpul devine un instrument de autocunoaștere și transformare. Pe câti dintre instructorii moderni de „joba” i-ați auzit vreodată pomenind ceva de aforismele lui Patanjali ori ale lui Milarepa să zicem, și cum în practica asanelor se poate găsi un întreg cod deontologic tăcut? Sau cum anume corpul este „spirit solidificat” după o expresie fericită a lui A. Coomaraswami? Sau cum anume respirația recapitulează întreaga viață cum ne atrăgea adesea atenția același profesor Mario Sorin Vasilescu?
Apoi, yoga nu poate fi luată drept panaceu medical. Este adevărat că starea de sănătate se înzdrăvenește, corpul devine flexibil, iar tonusul muscular și atitudinal, mai ales, se îmbunătățesc. Există chiar o dimensiune terapeutică a yogăi, yoga chikitsa, însa are și ea limitele ei. Este cunoscut faptul că mari yoghini au murit de cancer, diabet sau accidente vasculare. În privința sănătății nu există nici garanții absolute și nici invulnerabilitate.
Pentru a practica yoga nu trebuie să crezi în reîncarnare, în existența chakras-urilor ori a energiei kundalini. Yoga nu necesită vreo convertire la hinduism sau budism. Nu necesită îmbrăcarea hainelor călugărești portocalii, raderea scalpului și aprinderea tămâi în fața unei statui cu Buddha. Toate astea pot fi opțiuni personale, însa nu imperative. Yoga este o cale a cunoașterii (a autocunoașterii), nu a credinței. Faptul că îți permite sa fii mai sincer în propria ta credința, indiferent că ești creștin, hindus sau buddhist, este unul din efectele colaterale ale practicii. Îți permite să sondezi onest propria ta credință. Chiar și dacă ești ateu. Uneori ateii și agnosticii sunt cei mai onești căutatori, pentru că nu se mulțumesc cu puțin, ci au nevoie de dovezi cât mai clare și mai concludente. Nu vor să se îmbete cu apă rece. Practica yoga dezvoltă „satya”, adică conștiința adevărului și a sincerității – ce nu întotdeauna se suprapun- unul din stâlpii fundementali ai acestei discipline. În yoga nu ți se cere să „crezi” în ceva anume, să inghiți pe nemestecate vreun principiu exotic. Dimpotrivă, ți se cere discernământ (viveka), acesta fiind piatra unghiulară a practicii; intre iluzie si realitate, intre rau si bine, intre aparenta si profunzime. Sugestivă a fost atitudinea invitatului principal al stagiului Uniunii Europene de Yoga de la Zinal din august 2013, Ravi Ravindra, atunci când a fost întrebat despre o posibilă contradicție între yoga și creștinism. Cum se împacă cele două? Răspunsul lui Ravi, pe cât de simplu, pe atât de concludent: „Prin yoga poți dobândi un corp senzitiv, o inimă plină de compasiune și o minte ascuțită prin discernământ. Cu cele trei împreună ai mai multe șanse să verifici dacă creștinismul este adevărat sau nu”.
O altă mare confuzie care umple mediul electronic cu o reală toxicitate sufletească este asocierea yogăi cu decadența new age; ca și cum practica meditației ar fi legată de tot felul de aiureli cu pretenții spirituale, în realitate doar un materialism lipsit de farmec. Pentru o mică ilustrare să luăm cazul (abuzatei) noțiuni de energie. Esoteriștii, de pildă, își imaginează că energia e un fel de substanță imaterială care iese din ființe și obiecte, care poate traversa instantaneu spațiul cosmic și care eventual este asemenea unei aure în jurul corpului fiecaruia dintre noi. Această imagine ar fi potrivită noțiunii de substanță, sau în cel mai bun caz de câmp, energia fiind altceva. Știm din fizică, că energia este o proprietate intrisecă asociată diverselor sisteme, care nu poate fi desparțită de ele. Energia nu e ceva care „iese” sau „intră” într-un obiect, ci este o caracteristică a unei actiuni sau a unui sistem. Este ca viteza unei mașini sau culoarea unui obiect, proprietăți ce nu pot fi despărțite de obiectul respectiv. Cum ar fi să vedem o mașină pe stradă și viteza ei la doi metri de ea? Nu prea merge, nu? (sau poate doar în desene animate). Și când ne referim la energie luăm în calcul orice fel de fenomene pe care le observăm, de la ridicarea unei plase cu cartofi, până la energia atomică sau procesele digestiei. Atunci când fizicienii vorbesc uneori despre „energie pură”, ca de pildă în cazul anihilării unui electron cu un pozitron (acesta din urmă fiind antiparticula sa) este vorba mai degrabă de o metaforă. În realitate „energia pura” este stocată în radiații, adică în oscilații ale câmpului electromagnetic. La fel este cazul noțiunii de „informație”. Orice fel de transmisie a unui mesaj necesită un substrat, fie că e vorba de semnal electric, luminos sau de altă natură. Însă informația nu „călătorește în eter”. Din aceste felurite confuzii apare și ideea de „energie care vindecă”. Păi avem energie în jurul nostru peste tot. Și ce e cu asta? Și scaunul pe care stai acum are înscris în el o energie. Îi poți da foc și obține puțină căldură prin reacții chimice. Sau, dacă l-ai arunca într-o masă de antimaterie, atunci ai obține mult mai multă energie (presupunând că s-ar converti toată masa în radiație). Dar nu știm însă cum aceste energii pot fi „vindecatoare” prin ele însele, iar altele “malefice” prin ele însele. Doar pentru că un obiect sau sistem posedă energie, nu înseamnă că el este vindecator. Aceeași cantitate de materie/energie dintr-o bucată de lemn va acționa la fel ca aceeași cantitate de materie/energie dintr-un medicament? Nu energia este importanta aici, ci conținutul. Există desigur și alte cazuri în care dimensiunea de energie (de exemplu energia unei raze laser menite să topeasca o tumoare) are un rol hotarâtor. Sunt situații și situații. Ca o mică paranteză, în revista franceza de yoga nr.15 dedicată noțiunii de energie (L’énergie en question), Jean-Marc Kespi (cu articolul Le QI dans la cosmologie chinoise) era foarte nemultumit de traducerea de „energie” pentru ki, precizând de la bun început lucrul acesta și ducând textul mai departe într-un mod care să nu lase ocazia apariției confuziilor. La fel, cuvântul sanskrit „vayu” tradus adeseori prin energie înseamnă literal „vânt”, ceea ce se apropie cât de cât de semnificația modernă a acestui cuvânt; mai degrabă avem de-a face cu un proces, cu o anumită organizare, decât cu o „substanță imaterială”.
În plus, și ideea „corpurilor energetice”, văzute ca aure ce înconjoară trupul nostru, este una nefericită. Tradiționalele koshas-uri din viziunea vedantină asupra omului, traduse în general prin corp sau strat, înseamnă literal buzunar, cutie, dar și cojoc, tezaur, depozit. Nu e atât de importantă forma geometrică a „koshas-ului”, ci conținutul lui. Împărțirea celor cinci koshas-uri în annamaya kosha(„corp” de carne, piele, grăsime, oase etc), pranamaya kosha („corp respirator”), manomaya kosha („corp” psiho-mental), vijnanamaya kosha („corpul” intelegerii, al capacitatii de intelectie) și anandamayakosha („corpul” beatitudinii) este una mai mult didactică. Chiar iluzorie dacă ne uităm în conținutul acestor concepte, unde întâlnim cuvântul maya, care înseamnă iluzie. Întregul fiind natura reală și ultimă, orice fragmentare apare reală doar dintr-un punct de vedere limitat.
Tot legat de acest cancer cu pretenții spirituale denumit new age, merită semnalat și faptul că practicianul de yoga nu este atât de naiv încât să creadă în „legea atracției”, un fel de imperativ categoric al cititorului avid de spiritualitate contrafacută. Conform acestei „legi” oamenii ar deveni brusc niste mici dumnezei la cheremul cărora Universul ar fi o simplă mașinărie de îndeplinit dorințe sau de adus năpaste. Poate că originea acestei erori (voite sau nu) constă într-o interpretare abuzivă și solipsistă a îndemnurile upanishadice „Tat Tvam Asi (Acela ești Tu) și „Aham Bramhāsmi” (Eu sunt Brahman). Spiritul acestor versuri poate fi pătruns cât de cât luând în seamă ideea nivelurilor de realitate. Ființa umană este văzută nu doar ca ceea ce se percepe imediat de către ego, ci ca un ansamblu stratificat de modalități, în care ceea ce numim „eu” este doar partea „cea mai de jos” și cea mai limitată. La celalalt capăt, principiul unic este impersonal și nu este afectat de modificările individuale. Doar la acest nivel se poate vorbi de identitatea supremă atman=brahman, nicidecum la nivelul individual, unde identitatea nu e decât țipătul nebunesc al unei mari blasfemii.
Yoga nu este psihoterapie decât în măsura în care această disciplină este integrata într-un sistem metafizic. Deși are o pronunțată dimensiune de explorare și normalizare a structurilor psihice, sensurile originare ale yogăi sunt mult mai profunde. În textele clasice se subliniază faptul că practica yoga începe cu adevarat abia după o igienică restaurare umană, atât fizică cât și psihică. Firește, elemente din yoga pot servi terapeutic celor aflați în suferință. Este un fel de pre-yoga, utilă atât în ea însăți, cât și ca premergere pentru o practică continuă a celui sanatos.
Yoga nu este nici „joba” și nici „bhoga”. Poate veți fi uimiți, dar cuvântul „bhoga” chiar există în sanskrită și este în opoziție cu yoga, caracteristica bhoghinului fiind aceea că el umblă după efectele practicii. Le vânează constant, direcționat și cu folos. Cu o atitudine foarte.. capitalistă. Însă în yoga nu te interesezi de profit. Detasarea (vairagya) de efectele practicii, și mai ales de propria persoană, este unul dintre criteriile esențiale care îl despart pe un practician autentic de un biet profitor. La începutul acestui demers se admit desigur diverse scopuri, însa cu timpul, toate aceste imbolduri inițiale își pierd semnificația; ceea ce continuă să îl mâne pe practician ține de un anume fel de a fi în lume, de o anume libertate transformată în pasiune.
În treacăt am mai putea aminti faptul că yoga nu înseamnă să cultivi puteri paranormale, să ai o stare de fericire permanentă afișând un etern surâs roz sau să “gândești pozitiv”. Andrei Plesu amintește în câteva rânduri o maximă a unui scriitor maghiar ce spunea că “gândirea pozitivă e opusul gândirii”. Practica yoga nu înseamnă nici să fii cuprins de omnisciență având răspunsuri prefabricate la toate dilemele omenirii; dimpotrivă, înveti mai degrabă să îți pui întrebări (și să le și asculți!).
Yoga poate fi multe lucruri și
cu greu poate fi indicată o ierarhie a importanței lor. Yoga înseamnă și moderație, normalitate și cale de mijloc, însș înseamnă și să îndrăznești imposibilul. Yoga înseamnă să auzi din ce în ce mai mult din neauzitul propriei tale ființe, să vezi și să simți din ce în ce mai clar peisaje interioare de care nici măcar nu știai că există. Yoga este în aceeași măsură acțiune, cât și contemplație. Yoga înseamnă să fii treaz. Ce înseamnă asta însș, numai practica o poate descoperi.
