Sunt reale chakras-urile?

În măsura în care practicianul de yoga caută și altceva decât să își întindă oasele pe izopren, se va întâlni mai devreme sau mai târziu cu o problemă esențială a demersului yoghic: problema realității, o tensiune existențială mereu prezentă, o rană vie ce 1-muladharaîl scoate din propria micime interioară, o viziune despre lume. În mod particular, se va confrunta și cu tematica chakras-urilor, un subiect extrem de stufos, pentru a cărui înțelegere corectă este nevoie de cunoașterea unui întreg complex de cunoștiințe metafizice, înțelegerea noțiunii de niveluri de realitate, precum și familiarizarea cu spațiul tantric[1] al yogăi. În afara acestui context apar o seamă întreagă de erori, confuzii și aberații de-a dreptul, cum ar fi de pildă, deschiderea și închiderea chakras-urilor, „spălarea” sau „purificarea” chakras-urilor, în general apanajul pseudo-gândirii new age.

O confuzie clasica, născută pe fondul unei gândiri materialiste strict orizontale, în care întreaga lume se vrea a fi reductibilă la câteva componente fundamentale, este aceea de a identifica chakras-urile cu diverse glande ori organe anatomice, iar nadis-urile asimilate venelor sanguine ori nervilor. Această identificare nu ar respecta contextul viziunilor orientale asupra lumii și asupra omului, în care au apărut aceste sisteme. Firește că există o relație între noțiunea de chakra (literal- „roată”, „centru”) și structurile anatomo-fiziologice, însă ele nu se confundă. Viziunea despre existentă a yoghinilor implică atât o desfășurare a manifestării pe mai multe niveluri[2], cu diferențieri ontologice nete (punctul de vedere relativ), cât și paradoxul în care lumea devenir2-swadishtanaii este identică cu realitatea imuabilă, diversitatea este doar aparentă în raport cu Unu nemanifestat, desfășurarea temporală este compatibilă cu eternitatea,  maya(„țesătura” iluziei cosmice) este identică cu nirvana („punctul de vedere” absolut). Dacă în cazul viziunii relative, profane cum ar spune Eliade, avem de-a face într-adevar cu un „punct de vedere” sau un „unghi de vedere” dintr-o totalitate, în cazul viziunii absolute ar fi mai nimerită poate expresia de „orizont de vedere”, orizont accesibil lui Dumnezeu Însusi și celor cărora El le revelează acest tip de viziune. Cel putin asa sustin metafizicile orientale..

O altă eroare frecventă, probabil dintr-o dorință prea mare de a unifica fizica modernă cu tradițiile orientale, este aceea de a considera „corpul subtil al chakras-urilor” un câmp de natură electromagnetică. Daca ar fi fost a3-manipurașa, realitatea chakras-urilor ar fi fost confirmată imediat, câmpurile electromagnetice fiind detectate extrem de usor. Însa nu se intamplă asta. Nu vă lăsați păcăliți de fotografiile Kirilian și de restul imagisticilor bazate pe o astfel de „metodă”, ce au pretenția de a revela corpuri „energetice”.  O fotografie kirilian nu are legatură cu vreun câmp energetic al organismelor vii sau vreo aura(mistică sau nemistică). Pentru fotografia Kirilian organismele vii sunt pozitionate într-un câmp de înaltă frecvență realizându-se o descărcare coronă. Imaginea spectaculoasă care apare pe placa fotografică se datorează tensiunii aplicate și nu obiectului aflat în apropiere. Imagini la fel de spectaculoase vor apărea și dacă vom face o fotografie Kirilian unui bocanc să zicem, sau unui ciocan. Ceea ce s4-anahatae înregistrează se datorează fenomenelor naturale, precum presiunea, mediul electric, umiditatea sau temperatura. Modificări ale umiditatii, presiunii sau tensiunii aplicate vor duce la „aure” diferite. În plus, atunci când aceste fotografii sunt făcute în vid (adică nu există nici un fel de gaz care poate fi ionizat printr-o descărcare puternică), nu apare nici un fel de “câmp energetic”. Dacă acea aură ar fi intrisecă corpului/obiectului investigat, ea nu ar trebui să dispară prin introducerea într-o incintă vidată, nu?

Cel mai „popular” sistem de chakras-uri este cel cu în numar de șapte, descris pentru prima dată de Sir John Woodroffe în „The Serpent power”, bazat pe text5-vishuddaele Satcakra-nirupana și Paduka-Pancaka. Fiecare dintre centre are asociat un nume(sau mai multe), un număr de petale(chakras-urile sunt „flori de lotus”), o localizare anatomică, câteva litere sanskrite, un sunet mistic (mantra), o corespondenţă cu diverse organe, un simbol geometric, o culoare, o corespondenţă cu unul dintre cele cinci elemente,  un simț, un organ de simț, un organ de acțiune, o corespondență cu unul dintre „suflurile vitale” (vayus-uri), zeități (adică principii sau stări de conștiință non-profane) etc.  Există și un sistem indian cu 12 chakras-uri, precum și unul tibetan cu 4 chakras-uri, fiecare cu propriile variante de omologări si corespondențe.  Despre ele Eliade spunea că „ajunge însă să citim cu atenție textele pentru a ne da seama că este vorba de experiențe transfiziologice, că toți acești „centri” reprezintă „stări yoghice”, adică inaccesibile în lipsa unei asceze spirituale.[..] Astfel, este mai prudent să considerăm că „fiziologia mistică” este rezultatul și conceptualizarea experiențelor întreprinse de foarte mult timp de asceți și yoghini; nu trebuie să uităm 6-ajnacă aceștia din urmă iși efectuau experiențele asupra unui „corp subtil”, adică utilizând senzații, tensiuni, stări transconștiente inaccesibile profanilor, că stăpâneau o zonă infinit mai vastă decât zona psihică conștientă „normală”, că pătrundeau în profunzimile inconstientului și știau să „trezeasca” straturile arhaice ale conștiinței primordiale, fosilizate la ceilalți oameni”[3].

Sergiu Al. George era de parere că chakras-urile nu sunt reale în sensul obiectiv, ci in mod simbolic, ele sunt legate indisolubil de conceptul de mandala: „Subliniem din nou că fiecare chakra sau padma nu reproduce vreo structură anatomică, cum sunt inclinați să creadă unii, oricat de „subtilă” ar putea fi concepută anatomia acestora. În sprijinul caracterului pur simbolic al acestor reprezentări vine argumentul că fiecare din ele nu face decât să reproducă parţial o mandala, acea diagramă care serveşte drept suport exterior în timpul exercițiilor de concentrare mentală sau în ritualul tantric. Natura simbolică a sintezelor grafice dintr-o mandala este confirmată de către hermeneutica textuală. Intentionand să fie în ultimă instanță, așa cum rezuma G. Tucci (1969, p.25), „nu numai o cosmogramă, ci și o psihocosmogramă, schema dezintegrarii de la Unu la Multiplu și a reintegrarii de la Multiplu la Unu””[4].  Exprimarea simbolică a stărilor multiple ale ființei antropocosmice se face cu ajutorul celor șase cakras-uri (muuladhaarachakra, svaadishthaanacakra, maanipuracackra, anaahatacakra, vishuddhacakra, aajnacakra) sau padma, adică lotuși ce diferă  prin numărul și culoarea petalelor, prin imagini geometrice (pătrate, triungiuri, cercuri), zoomorfe sau antropomorfe. Ultima dintre chakras-uri(sahasrara, brahmarandhra, nirvanachakra) reprezintă ieșirea din multiplicitate, având pe petalele sale toate articulațiile limbii sanskrite, locul unde Shiva se unește cu Shakti în limbaj tantric, zenitul purei transcendente.

Merită atras atenția însă că simbolul în gramatica indiana are o altă semnifilogica indianacație față de logica occidentală, unde semnul obiectului semnificat este pură convenție și subiectivism arbitrar. În occident, triunghiul semanatic al lui Odgen și Richards stabilea relații între simbol, gând(sens, referire) și obiect, unde elementul mediator ține de un plan strict subiectiv. În logica Nyaya însă, între semn (linga) și obiectul semnificat (lingin) există un substrat ontologic (aadhara), în care elementul de mediere(aadhara) este de natură obiectivă.

 

Dacă în textele clasice ale indianiștilor aflăm mai multe despre cum sunt chakras-urile, un aspect deosebit de interesant, ce ne poate spune mai multe despre ce sunt ele, este sintagma folosită de Andre Padoux referitor la corpul „subtil”, denumit „corp imaginal”.  Noțiunea fericită de mundus imaginalis a fost introdusă de Henry Corbin, un reputat istoric al religiilor, asociind noțiunile de „imaginar” și „imaginai”, adică „închipuithe vajra body - three vital chakras and channels 2t” și „cunoscut prin imagine”. Lumea imaginală nu este o plăsmuire ce ar ține strict de subiectivitatea unui individ. Ea este reală, însă nu precum obiectele concrete și nu este „obiectivă” în sensul de a fi localizabilă topografic. Nu este nici o lume exterioară în mod autonom. Pentru a intra în contact cu ea, este nevoie de facultatea denumită de misticii europeni imaginatio vera, un fel de „organ al sufletului” necesar cunoașterii lumii teofaniilor, revelațiilor, profețiilor, viziunilor. În același timp, trebuie neapărat subliniat faptul că lumea imaginală nu este fantezie, nu este o pură subiectivitate și nu poate fi redusă la elemente strict psihologice. Cum spune Andrei Plesu, mundus imaginalis este lumea îngerilor, este lumea din oglindă[5].  Spre deosebire lumea imaginală, care în mistica islamica este „-Kojā-Abād”, adică „ţinutul de nicăieri”, corpul imaginal al yoghinilor este unul „localizabil topografic”, însă nu prin disecția corpului anatomic, ci prin percepția „corpului de senzații” și a imaginilor adecvate ce traduc intuiții ale treptelor de înțelegere și reprezentare a realității.

În contextul celor de mai sus, ideea de a „deschide” și „închide” chakras-urile este absolut aberantă, dat fiind faptul că nivelurile superioare ale ființei (în care ființa umană ”corporală” este doar un aspect) nu sunt „înfundate, obturate sau impure”. Dimpotrivă, cu cît „emanația”(ca să folosim un termen plotinian) planurilor existenței  coboară mai mult înspre lumea fizică, cu atât ea devine „densă” și mai „corporală”, planurile precedente fiind mult mai „aerate”. Din acest motiv, „deschiderea” și „inchiderea” se poate realiza asupra subiectului cunoscator și nu asupra complexului chakras-urilor, lucru pe care profesorul Mario Sorin Vasilescu îl atrăgea adesea.

Privind problema realității chakras-urilor în contextul gândirii indiene răspunsul este: da și nu, în funcţie de nivelul ontologic la care se exprimă realitatea. Yoghinul reface înapoi drumul expansiunii de la Unu la Multiplu, ajungând inevitabil la dizolvarea triadei subiect cunoscător-obiect cunoscut- cunoaștere într-un singur termen, în experiența denumită samadhi(„enstaza” cf. Eliade, „rezonanţa semiotică” cf. Mario Sorin Vasilescu). În această experiența a percepției directe a realității de natură impersonală, ierarhiile, treptele, etajele cunoașterii și ale ființei nu își mai au locul, fiind iluzorii. Și chakras-urile prin urmare, ele depinzând de subiectul cunoscator. Ori atunci cânmandalad cunoașterea își depășește subiectul cunoscator, lumea chakras-urilor „intră în adormire”, în plină potențialitate. Orice model este abolit, implicit și modelul chakras-urilor. De aceea putem spune  ele nu există. În acelasi timp însă, ele există în planul relativ al conștiinței individuale, Sergiu Al George atrăgând atenția asupra unui lucru: „Totusi, desăvârșirea insului în Tantrism nu se limitează la procesul unic al integrării, la o trecere ireversibilă spre unitate cu abolirea definitivă a experienței Multiplului: desăvârșirea este concepută ca o continuă pendulare a conștiinței între Unu și Multiplu, ca o trăire în constanta tensiune a dialecticii lor.”[6]

 [1] Menționăm din start faptul că Tantra nu are nici o legatură cu aberațiile sexuale de tip sectant.

[2] „Lumea în care trăim este un aspect / reflectare / nivel  din existenţa integrală.  Ea poate fi privită ca o configuraţie restrânsă , rezumativa a acestei exisţente integrale. Datorită aspectului restrâns, ea este un mediu cu o anume «  vâscozitate » a înţelegerii, a percepţiei informaţiei  şi  interpretării ei, o vâscozitate semiotică care genereaza o refringenta corespunzatoare care (amintiţi-vă de  creionul care (a)pare « frânt » în apă) deviază într-un anume grad informatia primita din existenta integrala. Vâscozitatea asta este cea în care ne simţim de atâtea ori blocaţi în diferite momente ale vieţii sau ne înglodăm îin practica yoghină sau de tip yoghin.  Altfel spus, informatia provenind continuu din mediul ideal al existenţei / realităţii adevărate, integrale, de natură divină  –  suferă o abatere, o “corupere” conform unei mărimi care se poate numi « unghi sau gradient de ingnoranţă » (direct proporţional cu indicele de « vâscozitate » !) Şi  care poate fi măsurat  prin comparaţia cu adevarata cunoaştere (prin raportare la textele tradiţiei, prin raportare la / cu  o persoană iniţiată, prin propria iniţiere  etc)  graţie reactivării percepţiei arheometricii prezente în orice punct al universului, deci şi în noi. Conştient din start de aceste « trepte de decădere – entropie, uitare etc » Creatorul nostru  le-a codificat în chiar structura noastră exact ca pe nişte baze de date, care privite liberi de părerile şi prejudecăţile noastre (« inima deschisă ») ne indică drumul de  întoarcere spre adevar. Ba mai mult sunt adevărate trepte spre realitatea integrală din care ne-am scoborât.  Accesul la informaţia nepervertită şi  la capacitatea de a nu o mai perverti. Tot creatorul ne-a înzestrat cu mai multe sanse, a se citi – organizări structurale energo-informaţionale alias « corpuri subtile ».  Într-unul  din registrele de  organizare aceste « Baze », « Trepte » se numesc « Mări sau Oceane de Energie », într-altul « Sephiroturi », în altul « Chakram »”,  profesorul Mario Sorin Vasilescu.

[3] Eliade, Yoga. Nemurire și libertate, pag 204, ed. Humanitas 1993.

[4] Sergiu Al. George, Limba si cultura in civilizatia indiana, pag 187, editura Științifică, colecția, Biblioteca Orientalis, 1976.

[5] Plesu, Despre ingeri, pag. 272-274, ed. Humanitas 2003.

[6] Sergiu Al. George, Limba și cultură în civilizația indiană, pag 188, editura Științifică, colecția, Biblioteca Orientalis, 1976.

Leave a Reply