(prima parte )
Importul cultural fără discernământ se transformă uşor în imitaţie ieftină şi maimuţăreală caraghioasă. Dacă în practica yoga un loc deosebit îl ocupa ideea de purifi
care, pentru occidentalul modern ce practică yoga se impune de la sine o anume purificare a yogăi pe care a importat-o pe nemestecate din orientul miraculos. Se pare ca Maya, iluzia cosmica ce înceţoşează percepţia şi cunoaşterea, a jucat feste şi la case mari.
Despre Mantre
Încă din perioada vedică, indienii au atribuit cuvântului o valoare deosebită, dezvoltând în cadrul tradiţiilor tantrice speculaţii asupra naturii şi puterii sale. Subiectul acestor învăţături mantrice (“mantra shaastra”) este unul complex în istoria religiilor fiind tratat cu mare seriozitate şi competenţă de specialişti în domeniu.
Un anume indo-centrism (au şi indienii mândria lor) i-a facut pe înţelepţii tantrici să sublinieze că mantrele sunt întotdeauna în sanskrită, această limba fiind exprimarea sonoră a Cuvântului primordial. Mantrele “sunt formule convenţionale, fixe, transmise prin tradiţie: o mantra se primeşte, nu se improvizează” [1]. În plus, “dacă o mantra nu este enunţată exact şi cum se cuvine, este ineficientă şi poate fi primejdioasă pentru cel care o utilizează. [..] O mantra scrisă este literă moartă: este ineficientă, cel puţin în principiu.” [1] Există numeroase tipuri de mantre: unele dintre ele au forma următoare: întâi silaba “OM” (provenit din AUM), apoi numele fiinţei invocate (de ex. Shiva), iar la final o exclamaţie finală (jati) ce poate fi în şase forme: namah, svaahaa, vashat, hauum şi ptah. În felul acesta, pentru a-l venera pe Shiva, vom avea expresii precum: Om Sivaaya namah sau Om haum Sivaaya namah. Există apoi mantre alcătuite din fraze întregi, altele monosilabice (mantre samanta- bijamantra), iar altele formate din grupuri de silabe sonore ce nu au în sine nici un sens. (de ex. mantra zeiţei Tripurasundarii este ha sa ka la hrim – ha sa ka ha la hrim- sa ka la hrim). Alte mantre pot fi chiar nepronunţabile, iar însuşi alfabetul sanskrit poate fi considerat un grup de mantre, fiecărei litere fiindu-i asociată câte o divinitate. Tradiţia mentionează şaptezeci de milioane de mantre, deşi nu se prea ştie cine a avut răbdarea de a le număra pe toate. Mantrele pot fi masculine, femine şi servesc cultului unei divinităţi sau participă la vreo acţiune de natură rituală sau magică.
Pentru a înţelege logica mantrelor, trebuie să înţelegem contextul apariţiei lor şi viziunea despre lume la momentul genezei lor. Cuvântul avea valoare de creaţie cosmică, descris în tradiţiile vishnuite şi cele shivaite. Simbioza metafizicii cu gramatica a dus la imagini ale creaţiei lumii pe baza emanaţiei fonetice[2]. Cuvântul era un fel de esenţă a divinităţii, care sub aspectul de energie (shakti) are forma limbii sankrite. Cu alte cuvinte, cuvântul sanskrit face lumea să apară şi tot el este cel care o susţine prin atotputernicia sa. Prin planuri succesive ale manifestării cosmice, apar niveluri tot mai concrete ale cuvântului, dând naştere în om limbii şi conştiinţei umane. Pentru Bhartrhari, exeget al shivaismului caşmirian, pentru om “nu există, în această lume, idee sau experienţă care să nu fie însoţită de cuvânt” [1]. Cu alte cuvinte, “mă cunosc ca fiind, ca Eu, pentru că vorbesc.”[1] Foarte interesante conexiunile între limbaj şi conştiinţă; ceea ce însş e mai greu de digerat pentru occidental este antropomorfizarea întregului Univers pe baza cuvintelor. Există pandiţi indieni care susţin că lumea s-a degradat din cauza recitării proaste a mantras-urilor şi a textelor sacre! Sanskrite evident, spre gelozia legendară a lui Iahve.
Un alt import nereuşit al occidentalului preocupat de spiritualitate indiană este acela al mudras-urilor, gesturi simbolice utilizate în cadrul ritualurilor religioase. În afara contextului respectivelor tradiţii, utilizarea gesturilor mâinilor fără cunoaşterea semnificaţiei lor şi a credinţei în viziunile orientale despre lume e maimuţăreală pură, imitaţie golită de sens.
Un alt domeniu ce sfidează credibilitatea este cel al alchimiei. Într-o prestigioasa carte dedicata yogăi[6], Eliade dedica un capitol întreg relaţiei simbiotice petrecută la un moment dat între practici yoghine şi alchimie. Autorul prezintă diverse zvonuri istorice în care se transformau miraculos metalele ordinare în aur, iar îngurgitarea unor mici biluţe de mercur ar asigura sănătatea şi longevitatea. În Shiva Samhita şi Yogatatva- Upanishad se spune chiar că yoghinul este capabil să transforme orice metal în aur, frecându-l cu propriile excremente şi urină! Texte respectabile ne spun că drogurile şi incantaţiile pot transforma bronzul în aur, argintul în aur şi aurul în argint. Prin forţa spirituală un om poate transforma argila sau piatra în aur. Dacă textul unde apar aceste afirmaţii spune adevarul (Mahaaprajnaapaaramitodesha), atunci ne putem închipui cam cât de slăbiţi spiritual suntem cu toţii, căci nu s-a vazut încă om să preschimbe metale ordinare în aur fără reactor nuclear la îndemână. Se mai spune şi că alchimia este posibilă nu doar prin trucuri magico-vegetalo-minerale, ci şi prin “forţa samadhi-ului”; concluzia nemijlocită este că samadhi-ul a disparut întrutotul dintre yoghini.
Pe lângă zvonurile şi folclorul yoghic în diverse texte tradiţionale, există practici atestate ale tradiţiei cu efect daunător garantat. De pildă, neofitul poate fi încurajat să îşi lungească limba, mergând chiar până la tăierea frenelum-ului (acea membrană ce ancorează limba de partea inferioară a gurii) şi întinderea vălului palatal. Aceste mutilari ar avea rolul de a permite yoghinului golit de gânduri (şi de propria minte se pare..) să îşi introducă limba în nazofaringe blocând circulaţia aerului prin nari. Cu o astfel de anatomie “îmbunătăţită”, yoghinul ar putea asimila substanţe subtile emanate de propriul creier. Această tehnică (khechari mudra) împreună cu retenţia spermei ar duce, nu doar la înţelepciune spirituală, ci chiar la nemurire!
Cum nemurirea nu face parte din lumea aceasta, măcar să sperăm la puţină înţelepciune. Nu spirituală, ci omenească, şi cu siguranţă utilizând facultăţile normale ale discernământului: atenţia, buna informare, buna cântărire a lucrurilor, întrebările critice, simţul realităţii, adică folosind mintea noastră cea de toate zilele.
Note si referinte
[1] Andre Padoux, Tantra, traditia hindusa.
[2] vezi, de pilda, descrierile lui Abhinavagupta din Tantraaloka.
[3] Weinberg. S, Primele trei minute ale Universului.
[4] Hawking. S, Scurta istorie a timpului.
[5] Hawking. S, Universul intr-o coaja de nuca.
[6] Eliade, M. Yoga. Nemurire si libertate
