A schița o posibilă yoga a viitorului implică o nuanțare atât a yogăi trecutului, cât și a yogăi prezentului. Există atât de multe definiții ale yogăi, unele contradictorii unele cu altele, încât yoga ajunge să însemnă orice și nimic.
Textul considerat clasic de majoritatea istoricilor este Yoga Sutra lui Patanjali, o colecție de aproape 200 de aforisme condensate, înfățișând yoga cu cele opt membre ale sale. Pentru autorul compilației ce rezumă o tradiție mai veche, yoga înseamnă “suprimarea stărilor de conștiință”, o liniștire deliberată pentru o privire profundă asupra interiorității, culminând la capătul celor 8 stagii (“angas”-membre) de practică cu un tip de cunoaștere ce abolește distincția între subiectul cunoscător, obiectul de cunoscut și actul cunoașterii (samadhi). Dacă Patanjali dedică extrem de puțin spațiu practicii posturilor și tehnicilor de respirație (accentul căzând pe introspecție și principiile sale), hatha yoga bazată pe textele Hatha Yogapradipika, ShivaSamhita și Gerarda Samhita înfâțisează colecții impresionante de tehnici posturale și respiratorii, acest tip de yoga fiind cel mai asemanator (dacâ poate fi folosit acest termen) cu imaginea modernă despre yoga. Există apoi și yogas-urile tantrice hinduse si budiste încărcate abundent cu elemente mistice (chakras, șarpele kundalini, mandala, mudra etc), yoga devoțională din Bhagavat- Gita ori mistica yoghină non-dualista a Shivaismului Cashmirian.