A schița o posibilă yoga a viitorului implică o nuanțare atât a yogăi trecutului, cât și a yogăi prezentului. Există atât de multe definiții ale yogăi, unele contradictorii unele cu altele, încât yoga ajunge să însemnă orice și nimic.
Textul considerat clasic de majoritatea istoricilor este Yoga Sutra lui Patanjali, o colecție de aproape 200 de aforisme condensate, înfățișând yoga cu cele opt membre ale sale. Pentru autorul compilației ce rezumă o tradiție mai veche, yoga înseamnă “suprimarea stărilor de conștiință”, o liniștire deliberată pentru o privire profundă asupra interiorității, culminând la capătul celor 8
stagii (“angas”-membre) de practică cu un tip de cunoaștere ce abolește distincția între subiectul cunoscător, obiectul de cunoscut și actul cunoașterii (samadhi). Dacă Patanjali dedică extrem de puțin spațiu practicii posturilor și tehnicilor de respirație (accentul căzând pe introspecție și principiile sale), hatha yoga bazată pe textele Hatha Yogapradipika, ShivaSamhita și Gerarda Samhita înfâțisează colecții impresionante de tehnici posturale și respiratorii, acest tip de yoga fiind cel mai asemanator (dacâ poate fi folosit acest termen) cu imaginea modernă despre yoga. Există apoi și yogas-urile tantrice hinduse si budiste încărcate abundent cu elemente mistice (chakras, șarpele kundalini, mandala, mudra etc), yoga devoțională din Bhagavat- Gita ori mistica yoghină non-dualista a Shivaismului Cashmirian.
stagii (“angas”-membre) de practică cu un tip de cunoaștere ce abolește distincția între subiectul cunoscător, obiectul de cunoscut și actul cunoașterii (samadhi). Dacă Patanjali dedică extrem de puțin spațiu practicii posturilor și tehnicilor de respirație (accentul căzând pe introspecție și principiile sale), hatha yoga bazată pe textele Hatha Yogapradipika, ShivaSamhita și Gerarda Samhita înfâțisează colecții impresionante de tehnici posturale și respiratorii, acest tip de yoga fiind cel mai asemanator (dacâ poate fi folosit acest termen) cu imaginea modernă despre yoga. Există apoi și yogas-urile tantrice hinduse si budiste încărcate abundent cu elemente mistice (chakras, șarpele kundalini, mandala, mudra etc), yoga devoțională din Bhagavat- Gita ori mistica yoghină non-dualista a Shivaismului Cashmirian.
Alăturând toate viziunile yoghine e imposibil să nu constați diferențe fundamentale între ele, unele dintre ele având în comun unele cu altele cam cum au fotbalul cu tenisul și cu inotul: toate sunt sporturi, trebuie să faci efort fizic în toate aceste discipline, să respiri bine și să te antrenezi. Dar cam atât. O întrebare bună ar fi ce au în comun toate aceste yogas-uri, cu răspunsul tentant al introspecției. Sensurile finale însă diferă de la o versiune la alta: unele vizează unirea cu Dumnezeu, altele conștientizarea faptului că sufletul individual ESTE Dumnezeu (spre oripilarea popilor mioritici), altele urmăresc nirvikalpa samadhi (samadhi-ul fără fond, realitatea ultimă dincolo de persoană cf. Yoga Sutra, fără vreo legătură cu vreun Dumnezeu personal).
Observăm că în toate yogas-urile trecutului, viziunile despre lume și despre metafizică sunt diferite, contrandu-se între ele. Iar dacă le integram în ceea ce știm din știința modernă, găsim anacronii: nici urmă de chakras-uri sau șarpe kundalini, nici urmă de puteri paranormale, și in plus, nici un occidental educat nu crede realmente că un „yoghin realizat” e Dumnezeu pe Pământ, creatorul galaxiilor și găurilor negre, al cromodinamicii cuantice și al Modelului Standard al particulelor elementare, al selectiei naturale și al maimuțelor antropoide. Așadar, cred că o întrebare validă este ce rămâne în picioare, credibil fizic și, de ce nu, cu întrebări metafizice, din yogas-urile Orientului antic si medieval?
Prima imagine pe care ți-o face Yoga prezentului însă, e un ansamblu industrial de cretinisme motivaționale, un sincretism de gimnastică (singura parte buna de altfel) cu psihologie pop, limbaj de lemn new age și o lipsa crasă de cultură a yogas-urilor tradiționale (în ciuda faptului că există suficiente cărți ale orientaliștilor care s-au străduit să înfățișeze cât mai bine viziu
nile respective, însa în sălile de yoga nimeni nu tratează serios astfel de subiecte). O adevărată industrie de “bien-etre” ce supralicitează yoga, care chipurile, e bună la toate: de la flexibilitatea mușchilor și a articulatiilor la panaceu medical, îmbunătățirea relațiilor umane și performanțe sexuale nemaîntâlnite. Și pentru a vinde cât mai bine, fiecare autointitulat yoghin este cel mai tradițional, el reprezentând “adevărata yoga” și promovând un marketing respingator pentru orice om interesat sincer de yoga ca practica personală și filosofie de viață. Printre zgomotele lipsite de sens ale taberelor de spiritualizare ierbivoră, există și câțiva oameni contemporani cu bune intenții, cu o practică onestă, cu numeroase cunoștiințe de anatomie și fiziologie, și bine puși la punct cu filosofia din spatele yogăi (vezi de pildă, lucrările lui Andre van Lysebeth sau Desicachar).
nile respective, însa în sălile de yoga nimeni nu tratează serios astfel de subiecte). O adevărată industrie de “bien-etre” ce supralicitează yoga, care chipurile, e bună la toate: de la flexibilitatea mușchilor și a articulatiilor la panaceu medical, îmbunătățirea relațiilor umane și performanțe sexuale nemaîntâlnite. Și pentru a vinde cât mai bine, fiecare autointitulat yoghin este cel mai tradițional, el reprezentând “adevărata yoga” și promovând un marketing respingator pentru orice om interesat sincer de yoga ca practica personală și filosofie de viață. Printre zgomotele lipsite de sens ale taberelor de spiritualizare ierbivoră, există și câțiva oameni contemporani cu bune intenții, cu o practică onestă, cu numeroase cunoștiințe de anatomie și fiziologie, și bine puși la punct cu filosofia din spatele yogăi (vezi de pildă, lucrările lui Andre van Lysebeth sau Desicachar). Yoga prezentului implică necesitatea de a fi actualizată informațiilor (si nu sunt deloc puține) și înțelegerii omului în modernitate. A conserva o yoga tradiționala în totalitate, făcând abstacție de anatomia și fiziologia modernă, neuroștiințe, evoluționism și fizica Universului real în care trăim, nu poate reprezenta decât conservarea unor ficțiuni anacronice și perpetuarea unor concepții religioase în dauna spiritului discernământului. Sau ar fi utile intr-un muzeu al yogăi.
Cum ar arăta o yoga viitorului este greu de spus. Neluând în considerare posibilele versiuni bazate pe falsități, putem totuși spera ca, în primul rand, ea va exista . Autocunoașterea pe cale experiențiala poate fi dublată de o cunoaștere mai bună venită pe calea neuroștiințelor. Problema minte-creier este deschisă și departe de a fi soluționată: de fapt omenirea nici macar nu știe dacă suntem la început de drum. Discutabil este și faptul dacă tipul de conștiință al omului modern este identic cu cel al omului preistoric (cine știe cum o fi fost interioritatea omului de Neanderthal sau al celorlalte specii de oameni dispăruți) sau al omului antichității grecești ori al Renașterii. Sau a oamenilor culturilor asiatice vechi ori polineziene.
Nu avem nici cea mai mică idee ce va găsi omul viitorului modificat bionic atunci când va privi în el însuși. Conștiința lui va putea interacționa cu cipurile de siliciu? Sau cum va simți povara memoriei atunci când manipularea genetică va permite existența sănătoasă a oamenilor sute și mii de ani, cu un orizont al nemuririi pământești prin vesnice reparații ale trupului? Îi va transforma pe aceștia în legume de canapea incapabile de riscuri obiective? Sau cum va simți un om spațial adaptat biologic existenței în gravitație scăzută? Ori cum va percepe și gândi lumea un om echipat cu capacități cerebrale capabile de înțelegerea intuitivă a straniei lumi descrise de mecanica cuantică și teoria relativității? Sau conștiințele eliberate de suportul materiei biologice (discutabil însă dacă poate fi numită aceasta o “eliberare”) trăind pe suportul calculatoarelor cuantice îşi vor mai pune întrebarea “Cine sunt?”.
Vor mai fi ei oameni?
