Despre

Grupul de Yoga şi Tummo îşi propune să transmită, într-o manieră justă, principiile şi tehnicile yoga şi tummo. Valorile care ne strâng împreună sunt normalitatea, respectul pentru diversitatea fiinţei umane, efortul continuu, caritatea. Practica yoga am primit-o de la profesorul Mario Sorin Vasilescu, fondatorul Grupului Naţional de Studiu şi Practica Yoga. Cel ce ne-a împuternicit să transmitem practica Yoga Tummo este Maurice Daubard, fondatorul Federaţiei de Yoga Tummo de Inspiraţie Tibetană, profesor în cadrul Uniunii Europene de Yoga din 1971. Cursurile de yoga şi tummo se adresează atât începătorilor, cât şi celor cu suficientă practică în spate. Menţionăm că în cadrul grupului nostru nu se practică iniţieri oculte, ezoterisme, promovare de pseudoştiinţă şi pseudomedicină, membrii grupului nefiind nici iluminaţi şi nici atotştiutori; sunt oameni normali.