O maladie a cautatorilor spirituali (care in treacat fie spus nici ei nu prea stiu ce cauta) este “autenticita”, adica obsesia de a fi inregimentat intr-o traditie autentica. Cat mai autentica, daca se poate cea mai autentica. Criteriile lor sunt intotdeauna propriile texte si proprii maestri investiti cu atributul infailibilitatii. Pentru specia prolifica de yoghin inchipuit formele constituie elementul esential: care sunt originile traditiei de la care te tragi, ce linie de maestri urmezi, din ce scoala provii,
ce tehnici practici, eventual daca apartii oficial unei grupari religioase sau alta. De pilda, sa ne gandim la o moda a snobului spiritual convertit la budism.
Continue reading “Traditia spirituala cea mai autentica”
Category: discernamant
Tradiţie, maeştri şi discipoli
Unul dintre elementele decisive ale genezei lumii moderne şi al cunoaşterii de tip ştiinţific este descoperirea propriei ignorante, a limitelor cunoaşterii şi a supunerii ideilor permanentei critici. Strămoşii nostri au investit mult timp şi efort în încercarea d
e a descoperi legile ce guvernează lumea naturală. Totuşi, succesul real al înţelegerii lumii îl datorăm gândirii critice a ştiinţei moderne ce diferă radical de gândirea tradiţiilor. Yuval Harari le sintetizează în Sapiens:
Rătăciri şi capcane yoghine
Tradiţiile yoghine merită tot respectul cuvenit, iar practica onestă are darul de a-l transforma pe practician. Atâta timp cât practica respectă nişte norme corecte şi ri
tmul practicianului, şi nu îngrădeşte libertatea de gândire şi exprimare, ea poate reprezenta terenul fertil de reflexie şi transformare a fiintei umane, precum şi hrana unui spirit viu. Necazurile apar atunci cand reţele tind să devină autoritare, tehnicile înlocuiesc spiritul, iar raţiunea adoarme într-un somn monstruos.
De prin bazarul spiritual
Recunosc. Nu mă pot abţine. Şi împotriva îndemnului lui Krishnamurti de a observa fără a judeca, în astfel de cazuri cred că e mult mai sănătoasă o bombăneală făţisă decât o imaculată indiferenţă. Te poţi întreba metafizic, cum e cu putinţă o asemenea diversitate de inepţii, aberaţii, escrocherii, lipsă de cultură elementară şi bun simţ. Poţi răspunde, de pildă că, în ultimă instanţă, dacă legile 
Universului permit complexitatea şi diversitatea lumii de la expansiunea Hubble şi constanta de structură fină la molecula ADN şi mielinizarea neuronală, atunci permit şi prostia neţărmurită. Ele vin împreună, ca posibilităţi înfrăţite. Şi nicăieri pe lumea asta nu e mai mare densitatea inepţiilor, decât în mediile spirituale. Aşa zis spirituale. Sau poţi răspunde mai simplu, ca personajul lui Dostoievski din “Însemnări din subterană”, care spunea că “Omul e prost, fenomenal de prost”. Continue reading “De prin bazarul spiritual”
Himere si mitologii yoghine (1)
În istoria cunoaşterii omeneşti, există şcoli ce susţin ideea unei învăţături complete, revelate într-un timp imemorial unor înţelepţi sau sfinţi, iar transmisia ei se propagă de-a lungul generaţiilor cu grija de a nu altera adevărurile iniţiale şi de a păstra intactă intelepciunea perenă. Alte şcoli poziţionate la polul opus, consideră că actul cunoaşterii este unul momentan, limitat de capacităţile subiectului cunoscator şi supus îmbunătăţirilor ulterioare. În primul caz, adevărul poate fi de natură divină şi de necombătut, în cel de-al doilea, uman şi perfectibil. Evident, între cele două extreme există elemente mixte şi variaţiuni specifice fiecărui domeniu şi culturi în parte. În ceea ce priveşte învaţăturile yoghine, adesea sunt menţionate origini infailibile de revelaţie, “învăţături complete” de multe ori înfăţişate cu mare pompă şi cu unicitate sclipitoare. Fiecare şcoală de yoga este cea mai veche, cu adevărul cel mai profund şi mai original, şi să nu uităm, fiecare şcoală este cea mai tradiţională dintre toate. Continue reading “Himere si mitologii yoghine (1)”
Himere si mitologii yoghine (2)
(prima parte )
Importul cultural fără discernământ se transformă uşor în imitaţie ieftină şi maimuţăreală caraghioasă. Dacă în practica yoga un loc deosebit îl ocupa ideea de purifi
care, pentru occidentalul modern ce practică yoga se impune de la sine o anume purificare a yogăi pe care a importat-o pe nemestecate din orientul miraculos. Se pare ca Maya, iluzia cosmica ce înceţoşează percepţia şi cunoaşterea, a jucat feste şi la case mari. Continue reading “Himere si mitologii yoghine (2)”
Yoghinul închipuit şi sportul
O izbitoare observaţie devine repede familiară celui ce practică yoga, şi anume relaţia acestei discipline cu sportul, sau cel putin a practicienilor ei cu lumea sportului şi a sportivilor. De cele mai multe ori (nu întotdeauna, slavă Domnului) o privi
re condescendentă se apleacă (de undeva de sus, evident..) către simplitatea practicilor sportive, indiferent că sunt la nivel de amatorism sau de profesionism în toată regula. Dacă printre practicienii de yoga există şi indragostiţi ai mişcării în aer liber sau în sală, ce nu fac prea mare tam-tam cu privire la practica lor yoghică, în schimb, de-a dreptul ofensatoare (şi cât de eronată) este “superioritatea” yoghinului închipuit faţă de “banalitatea” sportului. Cumva, preţioaselor făpturi spirituale li se pare cam impură şi dezonorantă această simplitate a efortului regăsit în sport. Din nefericire, seria întreagă de sofisme afirmate cu aplomb nu pot duce decât la o îndepărtare de reperele oneste ale practicii yoghice. Continue reading “Yoghinul închipuit şi sportul”
Tabloide spirituale
Despre lumea spiritului, minţile exigente ne atrag atenţia că este cu neputinţă să avem reprezentări concrete. Orice împrumut imagistic din lumea noastră materială este menit a fi o simplă metaforă, o aluzie către tărâmuri imperceptibile, o nostalgie blândă a unui surâs încrezător. Dacă există ceva precum o topografie a lumii spirituale, un metabolism intern al atemporalităţii, o autoorganizare dinamică a transcendenţei, o ierarhie a conţinuturilor divine, atunci ele par a fi inacce
sibile făpturii cu douăzeci şi patru de vertebre şi vestigiu al unei cozi ancestrale denumite coccis. Spre lumea transcendenţei, fiinţa proaspăt înălţată spre verticală aspiră timid într-o atmosferă plină de incertitudine, având la îndemână speranţa, credinţa, intuiţia, discernământul, setea de sens. O aluzie fină despre lumea spirituală sunt poate, natura aerului si fenomenologia suflului. Spiritul e precum vântul, adie după propria voinţă, se înăspreşte în adevărate uragane sau încremeneşte mineral ascunzându-şi prezenţa de privirea curioasă a bietei făpturi senzoriale. Este impredictibil, voalat, de o fenomenologie incertă. Continue reading “Tabloide spirituale”
Energie, vibrații, medicină cuantică
„Aura îți este cam palidă. Chakrele nu sunt aliniate, iar energiile negative ți-au ascuns sinele divin. Nici configurația astrologică nu e prea bună, iar chimicalele pe care le-ai folosit ți-au scăzut vibrația. Nici cu viețile anterioare nu stai prea b
ine. Nici o problemă însa, vom debloca energia, vom restabili armonia corpului tău energetic și îți vom ridica vibrația din nou. În curand vei atrage doar lucruri pozitive în viața ta.” Dacă ai ajuns în vreun cabinet de „terapie” unde cel deghizat în terapeut îți vorbește astfel de non-sensuri, cu afectarea celui care stăpânește situația, primul și singurul lucru pe care trebuie să îl faci, este să pleci cât mai repede de acolo. Tocmai ai dat de un „guru” tămăduitor, dintre aceia pe care dacă îi iei la bani mărunți despre prostiile pe care le vând suferinzilor (pe bani serioși, să ne înțelegem!), ori îți vor spune că ceea ce fac ei este o altfel de știință, ori îți vor spune că, chiar și știința le confirmă terapiile, iar tu nu esti suficient de deschis și de evoluat spiritual. Continue reading “Energie, vibrații, medicină cuantică”
Muntele și cuvântul
Dintre toate locurile pe care a umblat omul pe pământ, muntele este, de departe, un tărâm privilegiat. Este departele spre care se îndreaptă montaniarzii, pelerinii sau simplii îndrăzneți, lăsând lumea cunoscută în spate și pătrunzând în neștiutul ființei. Este locul cel mai înalt al lumii no
astre, proximitatea lui față de cer asigurându-i în gândirea tradițională statutul de tărâm sfânt. Muntele este locul hiorofaniilor, ținutul unde Moise stă în fața Domnului și primește legile. Schimbarea la față se întâmplă pe Muntele Tabor, episodul mult tălmăcit al paharului pe care Iisus este tentat să îl refuze se întâmplă pe muntele Măslinilor, iar crucificarea are loc tot pe un munte: Golgota, acelați unde a fost creat și îngropat Adam. Tot pe un munte Iisus rostește Fericile și noua lege a iubirii. Continue reading “Muntele și cuvântul”
