Înconjurat de frigul trezitor, yoghinul contempla dimineaţa. Între brazi înzăpeziţi, ardea din el însuşi. Pe măsură ce se consuma pe sine, propria fiinţă se golea de trecutul personal, receptând prospeţimea vieţii şi claritatea clipei. Uita de marasmul cotidian, de propria viaţă trăită, de trecut, istorie, memorie şi tot ce e contemporan. Deşi toate astea erau recente cronologic, în constiinţa lui păreau vechi, îndepărtate, ca un vis abia amintit. Mirarea însoţea spectacolul propriilor senzaţii. Aerul răcoros îmbrăţisa pielea expusă frigului, pulberea de zăpadă vânturată periodic se topea pe corpul incandescent, păsările cântau bucuria simplului fapt de a fi. Privirea liberă spre orizont întâlnea munţi de cristal a căror origini păreau a fi seninătatea încrezătoare şi o linişte megalitică. Într-o temporalitate suspendată, freamătul organic, mirosul nostalgic al zăpezii şi firescul pădurii deveniseră prezenţă. Un tablou imaculat în care Soarele se strecoară printre piscurile de cristal. Razele sale ca un avatar divin împânzesc spaţiul, aerul şi sufletul contemplatorului. După câteva minute de aşteptare, când timpul a devenit perceptibil în chipul culorilor cerului, iată în sfârşit Soarele strălucind deasupra munţilor. Măreţ, egal cu sine însuşi, într-o ordine perfectă, neclintit din drumul său, răspândind în jur trimful eternităţii. Muritorii din poiana înzăpezită primeau căldura măreţului astru, a cărui lumină nu însemna doar câteva grade termice în plus, ci şi bucurie, mai ales bucurie exaltantă, recunoştiinţă şi redescoperire a miraculosului fapt de a exista.
Aşa începe o zi bună.
Toate astea sunt trăite în orice salut al Soarelui. Să-l urmărim pe Maurice celebrând Soarele, lumina şi viaţa.
ică există un adevărat „transfer” de atribute între diversele divinități, rând pe rând ele apelând la acest stâlp cosmic pentru a menține ordinea. În el sălășluiesc (conform Atharva Veda) cei 33 de zei ai panteonului vedic, în el se află Ființa (sat) și ne-Fiinta (asat), moartea și nemurirea, ba chiar și însuși Brahman (principiul suprem deopotrivă imanent și transcendent). Continuitatea este un atribut al spiritului, o calitate esențială a registrelor înalte ale existenței, „un substitut de veșnicie” cum spunea Vasile Lovinescu. 
berat în vederea transcenderii propriei micimi interioare. Este o înfrânare necesară, o asceză practică, o disciplină corporală și psihică fără de care lumea spiritului rămâne o simplă potențialitate, o banală divagație verbală. Conceptul de tapas are încorporat în el dimensiunea practică, osatura solidă ce susține o transformare reală a practicianului. 
e vision sur le monde, dans laquelle l’absence complète de hasard implique des lois absolues, en limitant ainsi les facettes de la liberté. Il existe parfois du pur hasard, à ne pas nécessairement regarder comme une roulette aveugle compensant les trajectoires prédéfinies, mais simplement comme un espace de liberté, alimenté quelquefois par la fascination de l’histoire; car c’est d’une histoire dont il s’agit ici. 
care mai de care mai laudaroase. Nu lipsesc nici medicamentele clasice, nici infuzia suprasaturata de verzituri naturiste, nici chiar pilulele homeopate de zahar chior cu pretentii terapeutice. Mai pe scurt, bani aruncati aiurea, intr-o industrie gigantica ce profita de pe urma celor slabiti trupeste. De altfel, cei ce se ocupa cu imonologia stiu foarte bine ca sistemul imunitar reprezinta o structura extrem de complexa, prea putin inteleasa. Un medic specialist in domeniu chiar spunea ca a te juca cu imunitatea este ca si cum te-ai juca cu centrala de la Cernavoda. 
, pe atât de deschis către zona ființei ce scapă demersului rațional, sesiza două tendințe înrădăcinate adânc în gândirea occidentală: două extreme contradictorii, însămânțate profund în conștiința occidentalului, două limite separate și opuse în mod fundamental. O viziune științifică, pozitivistă, ce propune o lume materială formată din obiecte, în care chiar și subiectul cunoscător este aproape redus la statutul de obiect. Pe de altă parte, într-o viziune idealistă, la capătul experiențelor mistice, sufletul se detașează complet de materie pentru a se uni (sau reîntoarce) la însuși Dumnezeu. 
