O izbitoare observaţie devine repede familiară celui ce practică yoga, şi anume relaţia acestei discipline cu sportul, sau cel putin a practicienilor ei cu lumea sportului şi a sportivilor. De cele mai multe ori (nu întotdeauna, slavă Domnului) o privire condescendentă se apleacă (de undeva de sus, evident..) către simplitatea practicilor sportive, indiferent că sunt la nivel de amatorism sau de profesionism în toată regula. Dacă printre practicienii de yoga există şi indragostiţi ai mişcării în aer liber sau în sală, ce nu fac prea mare tam-tam cu privire la practica lor yoghică, în schimb, de-a dreptul ofensatoare (şi cât de eronată) este “superioritatea” yoghinului închipuit faţă de “banalitatea” sportului. Cumva, preţioaselor făpturi spirituale li se pare cam impură şi dezonorantă această simplitate a efortului regăsit în sport. Din nefericire, seria întreagă de sofisme afirmate cu aplomb nu pot duce decât la o îndepărtare de reperele oneste ale practicii yoghice. Continue reading “Yoghinul închipuit şi sportul”
Tag: yoga Bucuresti
Practica yoga ca efort continuu
“O noapte petrecută pe munte echivalează cu ani de meditații și rugăciuni.“- proverb chinezesc
În lumea complexă a celor atinși de dorul spiritului, de diafanul și sublimul lumii, există ideea revelației fulgurante a adevărului, intuiția cvasi-instantanee a nemărginirii, colapsul momentan al eului limitator. Fenomenul poartă nume diverse, (samadhi- enstaza yoghină cf. Mircea Eliade, rezonanță semiotică cf. Mario Sorin Vasilescu, satori- “iluminarea” în zen, fana- “extincția” în sufism etc), iar comentatorii avizați încă nu s-au decis dacă este vorba de aceeași experiență pusă în contexte culturale deosebite sau dacă experiențele sunt diferite prin natura lor. Nu vom intra acum în această fascinantă și inutilă polemică. Continue reading “Practica yoga ca efort continuu”