Traditia spirituala cea mai autentica
O maladie a cautatorilor spirituali (care in treacat fie spus nici ei nu prea stiu ce cauta) este “autenticita”, adica obsesia de a fi inregimentat intr-o traditie autentica. Cat mai autentica, daca se poate cea mai autentica. Criteriile lor sunt intotdeauna propriile texte si proprii maestri investiti cu atributul infailibilitatii. Pentru specia prolifica de yoghin inchipuit formele constituie elementul esential: care sunt originile traditiei de la care te tragi, ce linie de maestri urmezi, din ce scoala provii,ce tehnici practici, eventual daca apartii oficial unei grupari religioase sau alta. De pilda, sa ne gandim la o moda a snobului spiritual convertit la budism.
Continue reading “Traditia spirituala cea mai autentica”
Ghidul cartilor de yoga
Ramasitele mentale ale cultului traditiei vor sustine intotdeauna cu tarie ca o disciplina precum yoga nu se poate invata din carti, ci numai dintr-un fel de initiere directa de la un maestru autentic. Ca si cum un duh invizibil se transmite de la o generatie la alta. Discutabil este si ceea ce inseamna “initiere” si “maestru” si “autentic”. De mare folos este un indrumator care prin exemplul sau si prin experienta sa il poate scuti pe debutant de multa pierdere de timp. De asemenea, de pilda daca ne gandim la faptul ca “asana” (insuficient talmacita ca postura corporala) care inseamna o atitudine interioara cu expresie corporala la care ajunge practicianul asumand respectiva postura (partea vizibila a procedeului), exemplul celui ce stapaneste bine acest mecanism poate fi de un real folos. Practicianul parcurge un fel de drum invers, dinspre vizibilul posturii spre invizibilul atitudinii. De asemenea, talentul pedagogic al mentorului il poate dezmorti pe debutantul plictisit, il poate stimula in momentele de motaiala suficienta, sau il poate linisti in perioadele de surescitare fara discernamant. Toate astea fac parte dintr-o veghere calda si preocupata a celui experimentat si receptivitatea invatacelului. Continue reading “Ghidul cartilor de yoga”
Yoga călătorind prin timp
Tradiţie, maeştri şi discipoli
Unul dintre elementele decisive ale genezei lumii moderne şi al cunoaşterii de tip ştiinţific este descoperirea propriei ignorante, a limitelor cunoaşterii şi a supunerii ideilor permanentei critici. Strămoşii nostri au investit mult timp şi efort în încercarea de a descoperi legile ce guvernează lumea naturală. Totuşi, succesul real al înţelegerii lumii îl datorăm gândirii critice a ştiinţei moderne ce diferă radical de gândirea tradiţiilor. Yuval Harari le sintetizează în Sapiens:
Rătăciri şi capcane yoghine
Tradiţiile yoghine merită tot respectul cuvenit, iar practica onestă are darul de a-l transforma pe practician. Atâta timp cât practica respectă nişte norme corecte şi ritmul practicianului, şi nu îngrădeşte libertatea de gândire şi exprimare, ea poate reprezenta terenul fertil de reflexie şi transformare a fiintei umane, precum şi hrana unui spirit viu. Necazurile apar atunci cand reţele tind să devină autoritare, tehnicile înlocuiesc spiritul, iar raţiunea adoarme într-un somn monstruos.
Salutul Soarelui
Înconjurat de frigul trezitor, yoghinul contempla dimineaţa. Între brazi înzăpeziţi, ardea din el însuşi. Pe măsură ce se consuma pe sine, propria fiinţă se golea de trecutul personal, receptând prospeţimea vieţii şi claritatea clipei. Uita de marasmul cotidian, de propria viaţă trăită, de trecut, istorie, memorie şi tot ce e contemporan. Deşi toate astea erau recente cronologic, în constiinţa lui păreau vechi, îndepărtate, ca un vis abia amintit. Mirarea însoţea spectacolul propriilor senzaţii. Aerul răcoros îmbrăţisa pielea expusă frigului, pulberea de zăpadă vânturată periodic se topea pe corpul incandescent, păsările cântau bucuria simplului fapt de a fi. Privirea liberă spre orizont întâlnea munţi de cristal a căror origini păreau a fi seninătatea încrezătoare şi o linişte megalitică. Într-o temporalitate suspendată, freamătul organic, mirosul nostalgic al zăpezii şi firescul pădurii deveniseră prezenţă. Un tablou imaculat în care Soarele se strecoară printre piscurile de cristal. Razele sale ca un avatar divin împânzesc spaţiul, aerul şi sufletul contemplatorului. După câteva minute de aşteptare, când timpul a devenit perceptibil în chipul culorilor cerului, iată în sfârşit Soarele strălucind deasupra munţilor. Măreţ, egal cu sine însuşi, într-o ordine perfectă, neclintit din drumul său, răspândind în jur trimful eternităţii. Muritorii din poiana înzăpezită primeau căldura măreţului astru, a cărui lumină nu însemna doar câteva grade termice în plus, ci şi bucurie, mai ales bucurie exaltantă, recunoştiinţă şi redescoperire a miraculosului fapt de a exista.
Aşa începe o zi bună.
Toate astea sunt trăite în orice salut al Soarelui. Să-l urmărim pe Maurice celebrând Soarele, lumina şi viaţa.
Despre acreditările yoga
Pe lângă cursurile bombastice şi, inutile aş adăuga, de yogas-uri de toate felurile, a apărut o nouă metodă de a face şi mai profitabilă “afacerea yoga”. Şi anume cursuri de acreditare. Pe scurt, în urma unor cursuri de week-end sau de câteva săptămâni, veţi deveni yoghini profesionisti, cu patalama şi aură străvezie, confirmaţi şi iniţiati de yoghini autointitulaţi. Pe măsură ce buzunarul vi se goleşte de pe urma acreditării, compensaţia va veni prin umflarea ego-ului dumneavoastră cu înţelepciunea cursurilor scurte. Posesori de maculaturi ştampilate, acum îi puteţi învăţa şi pe alţii ceea nu ştiţi dumneavoastră: yoga. Veţi maimuţări nişte posturi, veţi îngâna ceea ce v-au predat profesorii (autointitulaţi) vostri, veţi spune câteva citate înţelepte rupte din context (fără a asimila marile reflexii ale spaţiului oriental de cunoaştere) şi, nu în ultimul rând… vă veţi lua în serios. Continue reading “Despre acreditările yoga”
De prin bazarul spiritual
Recunosc. Nu mă pot abţine. Şi împotriva îndemnului lui Krishnamurti de a observa fără a judeca, în astfel de cazuri cred că e mult mai sănătoasă o bombăneală făţisă decât o imaculată indiferenţă. Te poţi întreba metafizic, cum e cu putinţă o asemenea diversitate de inepţii, aberaţii, escrocherii, lipsă de cultură elementară şi bun simţ. Poţi răspunde, de pildă că, în ultimă instanţă, dacă legile Universului permit complexitatea şi diversitatea lumii de la expansiunea Hubble şi constanta de structură fină la molecula ADN şi mielinizarea neuronală, atunci permit şi prostia neţărmurită. Ele vin împreună, ca posibilităţi înfrăţite. Şi nicăieri pe lumea asta nu e mai mare densitatea inepţiilor, decât în mediile spirituale. Aşa zis spirituale. Sau poţi răspunde mai simplu, ca personajul lui Dostoievski din “Însemnări din subterană”, care spunea că “Omul e prost, fenomenal de prost”. Continue reading “De prin bazarul spiritual”
Continuitate si prezenta
În Rig Veda se spune că zeul solar Varuna a fost primul creator și păstrător al legilor. Dacă nu ar exista omniprezența acestor legi, continuitatea ar fi întreruptă, iar universul ar intra în neant. Cu ajutorul unui stâlp cosmic (skhamba), Varuna menține ordinea între cer și pământ. Acest stâlp este susținătorul lumii, „spijinitorul” cu care uneori se și identifică zeul suprem. În mitologia vedică există un adevărat „transfer” de atribute între diversele divinități, rând pe rând ele apelând la acest stâlp cosmic pentru a menține ordinea. În el sălășluiesc (conform Atharva Veda) cei 33 de zei ai panteonului vedic, în el se află Ființa (sat) și ne-Fiinta (asat), moartea și nemurirea, ba chiar și însuși Brahman (principiul suprem deopotrivă imanent și transcendent). Continuitatea este un atribut al spiritului, o calitate esențială a registrelor înalte ale existenței, „un substitut de veșnicie” cum spunea Vasile Lovinescu. Continue reading “Continuitate si prezenta”